Deci a venit ajutorul românesc pentru lupta contra pandemiei. Acesta a fost decis la 27 aprilie 2020, la împlinirea a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru integrare europeană, și anunțat oficial de Președintele României, Klaus Iohannis. Ca să nu fie totul bine și frumos, dar și prea românesc, la 28 aprilie, absolut neașteptat și neanunțat, vine la Chișinău ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, care aduce 100 de mii de măști medicale și 5.000 de costume de protecție. Întâmplător? Deloc. Axa Moscova – Budapesta – Chișinău lucrează beton pentru Dodon și contra intereselor românești. Chiar și ministrul de Externe, Oleg Țulea era șocat când a declarant: „Ministrul ungar a venit la Chișinău într-o vizită fulger pentru a aduce un important lot de echipamente de protecție destinate sistemului medical din Republica Moldova”.
Au intrat medicii români în R. Moldova. Ca să nu facă prea mare impresie, autoritățile moldovenești au dorit să-i despartă imediat, unii trimiși la Cahul, alții la Bălți, alții la Chișinău. Cerință refuzată de partea română. Într-un sfârșit s-a făcut alinierea oficială, iar ministra Sănătății le-a urat „sejur plăcut”. Evident, Igor Dodon, care de obicei fuge pe la toate avioanele cu măști și combinezoane, n-a binevoit să întâlnească delegația de medici români, nici să le mulțumească măcar. El probabil pregătește ca răspuns vreun batalion de „medici-desantnici” de la Moscova, care să ne salveze de virusul viclean.
„Sejurul plăcut” al medicilor români s-a transformat ieri într-un coșmar: au fost schimbați dintr-un cămin în altul, inițial într-un cămin cu un WC comun pe coridor (căminul 5 al USMF), după care la căminul 9, unde deja aveau WC în cameră dar nu erau camere libere pentru toți. Bine că Armata Română are suficienți bani și Comandantul a decis să plăteasca un hotel pentru două săptămâni cazare și mâncare pentru 10 medici militari și asistenți, plus 2 șoferi. Și tocmai la 19:30 s-au cazat la hotel, după ce au cărat valizele dintr-un cămin în altul.
Noroc că oamenii sunt trecuți prin experienţe în Irak și alte zone fierbinți. Da mă întreb, chiar așa? Nu știm care-i situația cu cazarea celorlalți medici și asistenți de la SMURD. Aștept vreun raport de la guvern sau de la minister pe această cale. Să fiu informat cu privire la condițiile de cazare și activitate a medicilor români veniți pentru a ne ajuta în lupta contra pandemiei. Cine este responsabil de un astfel de tratament și dacă acesta este intenționat? Înțeleg sărăcie, dar nu accept rea intenție și tratament lipsit de respect față de românii care au venit să ne salveze viețile!!!
Octavian Țîcu / https://www.facebook.com/
Preluat de la: Timpul.md