SBU are dovezi că Mitropolitul Pavel avea legături cu Rusia. Starețul neagă orice acuzație (FOTO/VIDEO)

Audierea Mitropolitului Pavel, stareț al Mănăstirii Lavra Pecersk, a fost amânată pentru luni. Asta după ce slujitorul bisericii a spus că i-a scăzut glicemia și se simte rău. În fața instanței, SBU a prezentat dovezi care ar demonstra că mitropolitul avea legături cu Rusia. De cealaltă parte, starețul mănăstirii Lavra neagă orice acuzație. 

Serviciile secrete ucrainene au stabilit că slujitorul bisericii, în discursurile sale, a insultat în mod repetat sentimentele religioase ale ucrainenilor, a umilit opiniile credincioșilor de alte credințe și a încercat să formeze atitudini ostile față de aceștia. De asemenea, a făcut declarații prin care a negat agresiunea rusă în Ucraina și i-a glorificat pe militarii Armatei Moscovei. Mai mult ecât atât, SBU ar deține dovezi că Mitropolitul Pavel a vorbit că Ucraina este vinovată de începerea războiului. 

„Nu am făcut nimic pentru a fi acuzat de ceva. Nu am fost niciodată de partea agresiunii. Sunt împotriva agresiunii. Poate am spus ceva în glumă, dar faptul că e vocea mea în înregistrările pe care le dețineți, doar Domnul știe”, a spus la rândul său Mitropolitul Pavel. 

În timp ce mitropolitul era audiat, în fața Mănăstirii Lavra s-au adunat un grup de enoriași la un miting. Oamenii au scandat că Mercedes, așa cum e numit în Ucraina, ar fi în corabia Rusiei. În replică, alți slujitori ai bisericii le-au cerut protestatarilor să se roage. 

Totodată, presa ucraineană a publicat poze, în care se vede ceasul de aproape 37 de mii de euro, pe care îl poartă învinuitul. 

Mitropolitul Pavel, stareț al Mănăstirii Lavra Pecersk, este cercetat pentru incitarea la ură religioasă, justificarea și negarea agresiunii armate a Federația Rusă împotriva Ucrainei. În această dimineață el a fost plasat în arest la domiciliu. 

În același timp, Korrespondent menționează că preoții și călugării Mănăstirii Lavra Pecersk au avut termen până în 30 martie să părăsească lăcașul, după ce a fost reziliat contractul de arendă. Slujitorii însă nu s-au supus ordinului Ministerului Culturii al Ucrainei. 

 


Preluat de la: Publika.md