Satul Fedoreuca din Orhei a prins viață. În localitate a fost instalat un sistem modern de iluminat stradal

După ani de aşteptare, locuitorii din Fedoreuca, Orhei, se pot bucura, în sfârşit, de un sat mai luminos. În localitate a fost montată o rețea electrică, cu o lungime de trei kilometri, și au fost instalate peste 100 de becuri de tip LED. Proiectul a fost salutat de toată comunitatea, de la mic la mare.

Locuitorii din Fedoreuca, Orhei, spun că nu au văzut lumină pe străzile satului zeci de ani:

„Până acum noi am stat în beznă, nu am avut lumină până acum. Și acum mulțumim că ne-au pus lumină și nu ne temem să mergem pe stradă”.

„O să fie frumos, luminos. Nu ne va fi frică să mergem pe drumuri. Sigur că era întuneric”.

„Iată au dat și la noi lumină. Tare e bine și frumos”.

„Era tare mult așteptată. Și chiar suntem mulțumiți. La vârsta noastră nu umblăm mai târziu, dar pentru copii siguranță o să fie”.

Şi primarul comunei Ciocâlteni, din componenţa căreia face parte şi satul Fedoreuca, susţine că proiectul a fost aşteptat de către toţi localnicii.

„Satul Fedoreuca, timp de trei zile a fost iluminat. Avem trei km de lumină stradală. Toate becurile sunt tip LED și toate firele au fost schimbate”, a declarat Tudor Digori, primarul comunei Ciocâlteni.

Lucrările de la Fedoreuca se înscriu într-un proiect amplu de modernizare a sistemului de iluminare stradală, implementat de către echipa lui Ilan Șor.

„Am stabilit un plan concret de dezvoltare. În acest an, realizăm proiecte ce țin de iluminatul public, în al doilea – vom continua cu proiecte de infrastructură rutieră, în al treilea an – grădinițe, școli și altele. Noi facem tot posibilul să schimbăm spre bine viața oamenilor”, a precizat Ilan Șor, preşedinte Partidului Politic „ŞOR”.

„Avem un grafic destul de complet, destul de plin, dar în spatele acestui grafic este munca oamenilor responsabili pentru cetățeni și pentru ca ei să se simtă în siguranță”, a spus Violeta Ivanov, deputat partidul „ŞOR”.

În cadrul proiectului, în zeci de localităţi din ţară au fost instalate sisteme de iluminat stradal. Până la sfârşitul anului, şi străzile din alte peste o sută de sate şi oraşe vor deveni mai luminoase, la propriu.


Preluat de la: Publika.md