Sărbătoare mare pentru copiii din două localităţi din nordul ţării. În satul Răspopeni, raionul Şoldăneşti şi Brînzeni din comuna Camenca, raionul Glodeni, au fost construite de la zero terenuri de joacă moderne. Inaugurarea a fost făcută cu mult fast, iar cei mici au avut parte de multe surprize.
Iniţiativa aparține echipei Partidului „Şor”, care, până în prezent, a construit 24 de zone de distracţii în peste 15 raioane.
„Îmi place foarte mult aici, să mă joc, să mă dau în scrânciob. Până acum unde te jucai? Nicăieri, acasă, singură.”
„Până acum unde te jucai? Nu aveam unde. O să vin aici şi o să mă joc cu fratele meu.”
Şi părinţii au rămas încântaţi de noul teren de joacă.
„Astfel de teren de joacă pentru copii există doar la noi la grădiniţă, însă acolo este interzis copiilor care nu frecventează instituţia, respectiv este foarte bine şi frumos”
„Este o mare bucurie pentru copii, alţii poate nici nu au văzut aşa ceva, însă era necesar pentru un sat atât de mare.”
Acest teren de joacă a fost construit în urma numeroaselor solicitări din partea localnicilor, susţine primarul localităţii Răspopeni, Nicolae Gonța, ales din partea Partidului „Sor”.
„Localitatea este numeroasă, avem o populaţie de 2 705, dintre care 639 sunt copii. Este o infrastructură dorită în satul Răspopeni şi speram ca în continuare, alături de echipa Şor să putem realiza şi alte proiecte, lucruri frumoase”, a spus primarul localităţii Răspopeni, raionul Şoldăneşti, Nicolae Gonța.
Un teren de joacă similar a fost amenajat şi în satul Brînzeni, din raionul Glodeni.
„Până acum mergeam la un teren de joacă din Camenca, acum deja avem şi la noi în sat, aici o să mă joc deja”.
„Noi suntem foarte mulţumiţi. Avem un aşa teren frumos pentru nepoţi, copiii noştri, suntem mândri şi îl susţinem”
Proiectul „Un teren de joacă pentru copii în fiecare sat” a fost lansat în data de 23 iulie curent.
Preluat de la: Publika.md