Au ieşit la pescuit, dar au fost reţinuţi de inspectorii de mediu. Şapte bărbaţi s-au ales cu amenzi usturătoare pentru că au prins peşte ilegal.
Astfel, două persoane care efectuau pescuitul cu undițele în râul Nistru fără permis au fost amendate cu câte 600 de lei. Alţi patru bărbaţi, care pescuiau lângă Vadul lui Vodă, utilizând în mod ilegal jupuitoare, au fost sancționaţi cu amenzi de la 500 până la 600 de lei.
Inspectorii au confiscat uneltele interzise pentru pescuit, iar o persoană va trebui să achite peste opt mii de lei pentru că au prins patru peşti de specia mreană comună.
În acelaşi timp, pe 23 ianuarie, în fâșia de protecție a fluviului Nistru, în extravilanul satului Ustia, raionul Dubăsari a fost depistat un bărbat care avea armă pneumatică cu săgeată destinată pentru înțeparea peștelui. Pescarul ghinionist a fost amendat cu 600 de lei şi a rămas şi fără unealta de pescuit.
Preluat de la: Publika.md