Mai multe balene-pilot salvate dintre cele 470 de exemplare eşuate în sudul Australiei, vor fi eutanasiate, au anunțat oficialii. „Am încercat să dăm o șansă acestor animale, am încercat să le salvăm, dar nu se mai poate face nimic pentru ele”, a explicat un expert în viața marină, potrivit BBC.
Salvatorii au anunţat miercuri moartea a 380 de balene-pilot eșuate într-un golf izolat din Tasmania, în ciuda eforturilor intense de salvare, informează. În total, circa 470 de balene-pilot eşuaseră la Macquarie Harbour, un vast golf de pe coasta vestică, sălbatică şi slab populată, a insulei australiene. Circa 270 de balene-pilot fuseseră descoperite luni, declanşând o vastă operaţiune de salvare, majoritatea fiind eşuate pe un banc de nisip la care se putea ajunge doar cu barca.
Potrivit experţilor, balenele-pilot sunt animale sociabile, iar dacă una dintre ele se rătăceşte şi intră în ape mai puţin adânci, restul grupului o urmează şi se produce o eşuare în masă.
Preluat de la: Publika.md