Salariul mediu lunar pe economie a înregistrat o ușoară creștere în al doilea trimestru din acest an, față de aceeași perioadă din 2019. Potrivit Biroului Național de Statistică, câștigul salarial a fost mai mare cu 7,5%. Însă, a scăzut numărul salariaților.
Potrivit datelor, în cel de-al doilea trimestru, salariul mediu brut a constituit puțin peste 7800 de lei. Asta în timp ce, în aceeași perioadă a anului trecut, suma a fost de 7 303 lei.
Datele mai arată că bugetarii câştigă mai puţin decât cei de la privat. Astfel, în această perioadă, salariul mediu brut al angajaţilor de la stat a constituit puțin peste șapte mii de lei, în timp ce al celor din sectorul privat a fost de peste opt mii de lei.
Cele mai bănoase domenii sunt în IT, unde salariul mediu brut a fost de peste 18 mii de lei. Urmează activitățile financiare și de asigurări, unde salariul brut a fost de peste 14 mii de lei. Cei care muncesc în domeniul producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă au avut un salariu mediu brut de peste 12 600 de lei.
Totodată, cele mai mici câştiguri lunare s-au înregistrat în activitățile de recreere, agrement și artă, unde salariul brut a constituit peste cinci mii de lei. Ceva mai puțin au primit cei care practică agricultura, silvicultura și pescuitul, precum și cei din domeniul de cazare și alimentație publică.
Datele statistice mai arată că numărul mediu al salariaților a scăzut în al doilea trimestru al acestui an cu 8,2 la sută, față de aceeași perioadă din 2019. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în activitățile de cazare și alimentație publică, dar și în transport și depozitare.
Preluat de la: Publika.md