Să vezi și să nu crezi! Într-un oraș din Rusia trenul trece prin curtea cartierelor noi (VIDEO)

Mai mulți oameni din Mahacikala, capitala și cel mai mare oraș din Daghestan, au postat filmulețe cu un cartier rezidențial din oraș, unde calea ferată trece la 2-3 metri de blocuri. Clădirile sunt construite astfel încât garniturile să poată trece pe sub balcoane, scrie libertatea.ro.

Imaginile din Daghestan, una dintre republicile Federației Ruse, arată până unde se poate ajunge când e vorba de ridicare haotică a noi cartiere. Astfel, într-un loc în care oamenii care și-au cumpărat apartamente sperau să găsească o parcare, se află, de fapt, o cale ferată. Aceasta este funcțională, nu abandonată, iar oamenii au reușit chiar să filmeze o locomotivă trecând pe acolo.

Ba, mai mult, unul dintre blocuri, cel mai apropiat de șine, este astfel conceput încât balcoanele de la etajele superioare să se afle chiar deasupra căii ferate!

Una dintre persoanele care a postat filmulețele pe grupuri de Facebook, susține, mai în glumă, mai în serios, că soluția parcării în cartierul respectiv este să lași mașina într-o stație de tren și să iei trenul spre casă.

În comentarii, lumea râde și de modul în care au fost adaptate blocurile ”noii realități”. ”Măcar există gară la scară”, spune cineva. Alții acuză incompetența și se minunează că respectivele clădiri au primit avize de construcție.

Mahacikala este un oraș aflat pe malul Mării Caspice, oraș în care populația crește accelerat, de la an la an. Dacă la recensământul din 2002 orașul avea 545.000 locuitori, la următorul, în 2015, populația era mai mare cu aproape 40.000, ajungând la 583.000.


Preluat de la: Publika.md