‘Să dea instituția în judecată’

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat joi, într-o conferință de presă, că asistenta care a reclamat ororile de la Spitalul Sf. Pantelimon și care a fost destituită poate să dea instituția în judecată, să câștige procesul și să se reangajeze. „Eu nu pot încălca legea nici într-un mod să destituit pe cineva, nici în alt mod să angajez sau să reangajez pe cineva decât în condițiile legii”, a spus Rafila, care în urmă cu patru luni de zile o acuza pe aceasta de minciună.

„Încetarea unui contract de muncă sau angajarea sau reangajarea se face conform unor proceduri legale. Dacă procedura prin care ea a fost destituită nu este legală și acest lucru trebuie să-l facă doamna în cauză, pentru că trebuie să sesizeze acest lucru, să cheme spitalul în judecată, cu siguranță în urma deciziei instanței vom face acest lucru. Nu vă supărați, procedurile de desfacere a unui contract de muncă sau dacă procedurile au fost încălcate…Eu, personal, să știți că în urmă cu foarte mulți ani am fost supus unei astfel de proceduri. (…) Și atunci am chemat în judecată instituția care a făcut acest lucru, am câștigat, m-am reangajat. Exact acesta este circuitul legal. Eu nu pot încălca legea nici într-un mod să destituit pe cineva, nici în alt mod să angajez sau să reangajez pe cineva decât în condițiile legii. Eu nu pot să dau dispoziții de reangajare sau de desfacere a unui contract de muncă. N-am făcut-o niciodată. Decât dacă există o bază legală pentru aceasta”, a spus Rafila.


Preluat de la: Timpul.md