Rusia va începe de săptămâna viitoare testarea clinică a unui vaccin împotriva coronavirusului pe voluntari plătiți, a declarat joi Vadim Tarasov, directorul institutului responsabil cu studiul.
Potrivit lui Tarasov, vor fi 50 de voluntari, iar celor care finalizează procesul complet li se vor plăti 100.000 de ruble, circa 1.300 de euro, pentru implicarea lor în studiu. Alții vor primi 20.000 de ruble (255 de euro). Potențialul vaccin a fost dezvoltat de Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie de la Gamalei.
”Am selectat deja un număr de participanți pentru acest studiu din baza noastră de date a voluntarilor”, a spus Tarasov, directorul Institutului pentru Medicină Translațională și Biotehnologie din cadrul Universității Medicale de Stat din Moscova. Studenții de la prestigioasa Universitate Medicală de Stat din Moscova au distribuit luni o foaie de informare și un formular de înscriere.
Ghidul afirmă că, începând cu 7 iunie, ”bărbați și femei sănătoși cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani” pot participa la procesul de testare a vaccinului.
Tarasov a confirmat că ambele documente au fost autentice. În prima fază a procesului, fiecare participant va fi izolat la o unitate medicală din Zvenigorod, un oraș aflat la 50 de kilometri sud-vest de Moscova, în perioada 9 – 22 iunie.
Pe parcursul celei de-a doua etape a procesului, în perioada 23 iunie – 20 iulie, când va fi administrat vaccinul, participanții vor fi mutați la un centru medical științific din Moscova.
În paralel, Ministerul Apărării din Rusia a anunţat marţi, 2 iunie, că va începe testele clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19 pe un grup de 50 de militari care s-au oferit să participe la acest studiu medical.
Rusia are cel de-al treilea număr de infecții cu coronavirus din lume după Statele Unite și Brazilia. Kremlinul a spus anterior că oamenii de știință ai țării lucrează la aproape 50 de proiecte de vaccinuri diferite, în timp ce oamenii de știință au spus că descoperirea unui vaccin este „o problemă de prestigiu național”, scrie libertatea.ro.
Preluat de la: Publika.md