Românii plecați la muncă în Germania cu avionul vor fi trimiși acasă cu autocarul

Muncitorii sezonieri români suspecți de coronavirus, care au plecat în Germania luna trecută, vor fi trimiși înapoi în România.

Potrivit unor surse, un avion în care se aflau circa 200 de români urma să aterizeze astăzi pe Aeroportul din Târgu Mureș. Zborul a fost anulat, însă, românii urmând să fie aduși în țară cu autocarul. Toți românii vor intra în carantină pe o perioadă de două săptămâni. Cei care au simptome de coronavirus vor fi duși direct la spital.

În perioada 9-30 aprilie, peste 9.700 de muncitori sezonieri au plecat de la Aeroportul din Cluj către alte țări. Într-un document trimis de Organizația Europeană pentru Siguranța Navigării Aeriene se arăta la acea vreme că România e singura țară care a permis zboruri speciale cu muncitori sezonieri către alte state.


Preluat de la: Publika.md