România oferă R.Moldova un nou ajutor umanitar de peste 2 milioane de euro

 Președintele R.Moldova, Maia Sandu, a anunțat că, în timpul apropiat, un nou ajutor umanitar de peste 2 mln de euro, oferit de România, va ajunge în țară. Ajutorul constă din 100.000 de combinezoane, 100.000 de măști FFP-3, 5 milioane de măști chirurgicale, 100 000 de mănuși.

 Șeful statului a mulțumim Guvernului României pentru sprijin, România fiind prima țară din UE care a reacționat imediat la solicitarea R.Moldova privind ajutorul în lupta cu pandemia.”M-am bucurat să aflu că România va trimite, atât de repede, un nou ajutor umanitar pentru Republica Moldova. Ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu președintele României, Klaus Iohannis, cu prim-ministrul României, Florin Cîțu, și cu înalți oficiali din UE, a fost posibilă reactivarea, cu titlu de excepție pentru țara noastră a Mecanismului european de protecție civilă, prin care țările UE ne pot ajuta cu donații”, a menționat Maia Sandu.

Să spunem că, președintele moldovean a avut, recent, o întrevedere cu premierul României, Florin Cîțu. Subiectul principal al discuției a fost modul în care ”România ne poate ajuta să avem acces mai rapid la vaccinul anti-Covid-19. Premierul Cîțu ne-a asigurat că sunt analizate toate pârghiile posibile în acest sens, stoparea pandemiei fiind un subiect de securitate nu doar națională, ci și europeană. Prim-ministrul Florin Cîțu m-a informat, totodată, că într-un timp foarte scurt Guvernul României va transmite Republicii Moldova și alte ajutoare”, a punctat săptămâna trecută Sandu.

De asemenea, cei doi oficiali au vorbit despre inițiativele abordate în cadrul vizitei președintelui României, Klaus Iohannis, la Chișinău, astfel încât să fie intensificată colaborarea la nivel guvernamental.

Amintim că, la sfârșitul anului 2020, președintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită la Chișinău, a anunțat un nou pachet de sprijin pentru R.Moldova. Iar printre acțiunile concrete ce urmează a fi realizate de România este și livrarea, în timpul apropiat,a unui lot de 200.000 de vaccinuri împotriva coronavirusului. Nu se știe deocamdată când vor ajunge vaccinurile în R.Moldova. Iohannis a promis și susținere financiară pentru mai multe proiecte.

În luna mai 2020, 20 de camioane cu ajutor umanitar din România au ajuns la Chișinău. Ceremonia oficială de prezentare a echipamentelor medicale s-a desfășurat în apropierea podului din sectorul Telecentru al capitalei și nu în Piața Marii Adunări Naționale (PNAM), așa cum și-a dorit Ambasada României, dar și cetățenii moldoveni. Decizia guvernării socialiste a fost criticată dur de politicienii moldoveni.

https://www.rfi.ro/ 


Preluat de la: Timpul.md