Acest articol este urmare a unei discuții despre cum poate bugetul Romaniei să crească. Nu mă gândesc la creșterea volumul exporturilor ci doar cum scădem volumul importurilor, ceea ce reprezintă deasemenea un câștig. Cunoscând mai bine domeniul energiei, am purces la treabă.
Deabia în primăvara acestui an, domnul ministru MEEMA, Virgil Popescu, s-a alarmat că România a devenit un importator net de energie electrică. Acest lucru s-a petrecut încă din vremea nefericitei guvernări PSD din diverse cauze, în special legislative, adică a nemernicei Ordonanțe 114.
Scriam și trăgeam un semnal de alarmă acum cinci săptămâni despre dezechilibrele din SEN.
Am mai cotrobăit pe site-ul Transelectrica, de unde am extras datele de-a lungul unui an – 25.11.2019 (00:00) – 20.11.2020 (00:00). Nu vreau să sperii pe nimeni, dar situația este dezastruoasă! Am importat 23,5 TW și am exportat 7,3 TW, având un sold de 16,2 TW în favoarea importului.
Pentru a vedea cine și cât a contribuit la mixul energiei electrice consummate am facut un grafic, care este mai jos:
Datele graficului provin din următorul tabel, rezultatul prelucrării datelor din site-ul Transelectrica:
Să tragem câteva concluzii din tabelul de mai sus:
– avem un dezechilibru creat de import
– energia securitară (cărbune, gaz, nuclear) este de 54%
– regenerabilele produc dezechilibre majore, având dese variații imense care supun SEN la un stres continuu. (hidro: 3900 MW, eolianul: 2750 MW, foto: 860 MW)
– vârfurile de sarcină nu sunt acoperite de regenerabile ci de cărbune și gaz, ceea ce scurtează perioada de viață a utilajelor, acestea normal trebuind să lucreze în bandă.
– cel mai mult am importat 2133 MW și am avut un vârf de export de 1771 MW.
Stim că importurile se fac numai din Ungaria care are numai capacități de producție din gaz rusesc. De aici tragem concluzia (nu este prima dată) că România importă mascat gaz rusesc, la care companiile maghiare își adaugă un profit și statul maghiar caștigă din taxe și impozite.
Știm că exporturile României se fac numai când avem surplus din energia regenerabilă. Noi vindem energie regenerabilă iefină, care este subvenționata de tot plătitorul de energie și importăm energie scumpă. Încă nu punem întrebările despre cine, cum și cât caștigă din această afacere păguboasă a statului român, fiind problema anumitor instituții care se ocupă de securitatea națională.
Nu avem datele despre prețurile de import și export ale energiei electrice, dar știm că diferența de preț dintre export și import este semnificativ mai mare în favoarea importului. Deci rezultă că balanța de plăți a României este dezechilibrată din cauza importului masiv de energie, adică pierdem mulți bani!
Preluat de la: Timpul.md