În fiecare lună de august, comunitatea Torja din Panggala, Indonezia, ţine un ritual prin care onorează spiritele strămoşilor decedaţi. Familiile scot morţii din morminte, îi curăţa şi le îmbrăcă trupurile. Mai mult, vorbesc cu ei, îi îmbrăţişează şi chiar le aprind ţigări.
Ritualurile morţii de la Toraja este considerat cea mai mare sărbătoare a vieţii de către către membrii comunităţii Torja, care cred că legătura dintre viaţă şi moarte este infinită, scrie DailyMail. Curăţarea mormintelor rudelor decedate şi schimbarea hainelor cadavrelor este văzută ca o a doua înmormântare care sărbătoreşte viaţa. Familiile de aici îi mumifică adesea pe cei care mor şi îi ţin în casă luni întregi, uneori chiar ani, timp în care se pregătesc pentru înmormântare şi despărţirea de aceştia.
Tradiţia este înrădăcinată în cultura poporului Toraja, chiar dacă sunt de fapt o comunitate creştină într-o ţară cu majoritate musulmană. Atunci când cineva moare, famililia îi pune trupul timp de câteva luni, uneori chiar ani, în casele lor sau într-un „Tongkonan”, care este o clădire specifică destinată să găzduiască morţii.
În acest timp membrii familiei au timp să-şi plângă mortul, se pregătesc pentru a-şi lua rămas bun şi economisesc pentru înmormântare. Ei interacţionează adesea cu trupurile celor decedaţi ca şi cum ar fi în viaţă, vorbind cu ele şi incluzându-le chiar şi la mesele în familie. „Oamenii Toraja cred că spiritul morţilor trăieşte printre noi, ne caută şi ne binecuvântează”, spune conducătorul comunităţii Torajan, Eric Crystal Rante Allo.
Vizitatorii sunt bineveniţi să viziteze zona în perioada ritualică a lunii august şi sunt încurajaţi să ia parte la festivităţi, scrie adevarul.ro.
Preluat de la: Publika.md