Astăzi, la 40 de zile de la trecerea ei în neființă, ne amintim 15 fapte puțin cunoscute din viața acestei remarcabile interprete, a cărei inimă a încetat să mai bată pe 24 august, curent.
1. Bunicii Margaritei au fost muncitori activiști români cunoscuți. Constantin Ivanuș a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român, iar din 1922 – membru al Comitetului Central. Ambii au fost întemnițați în mod repetat de Siguranță. Acolo, bunicul s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză. În 1928, el și fiii săi, Pavel și Vasile, au fost duși în secret la Berlin, pentru tratament. (Soția lui fiind arestată la acea vreme.) Tratamentul a eșuat, iar bunicul a murit în Germania. A fost înhumat lalături de Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg. Patruzeci de mii de muncitori germani au mers în urma sicriului lui Constantin Ivanuș. Un discurs a rostit atunci unul dintre liderii Cominternului, Wilhelm Pieck.
În scurt timp ambii băieți, rămași fără tată într-o țară străină, au fost trimiși în Rusia. La ordinul Nadejdei Crupscaia, au fost repartizați la Școala de Aviație din Gomel. Pavel a murit pe cerul Poloniei în timpul Marelui Război pentru apărarea Patriei. Vasile (viitorul tată al Margaretei) nu a devenit pilot din motive de sănătate, și a rămas implicat în tehnologie toată viața.
Pentru prietenia sa cu un „dușman al poporului”, ea, directoarea școlii, a fost retrogradată. Dar dragostea s-a dovedit a fi mai puternică. Vasile și Daria au început să locuiască împreună, și Margarita s-a născut. Apoi, tatăl ei i-a scris o scrisoare disperată lui Stalin. Cuvintele i-au fost auzite. În 1952, familia Ivanuș a putut să se mute pe „continent” – la Gomel, iar în 1953, li s-a permis să-și înregistreze căsătoria.
Potrivit Margaritei, tatăl ei era o personalitate strălucită. Citea mult, colecționa o bibliotecă vastă despre Marele Război pentru apărarea Patriei, juca șah cu brio și desena.
Era o femeie puternică, înaltă de 183 cm. Tot spatele ei era acoperit de cicatrici. După cum își amintește Margarita, picioarele mai multor scaune din apartamentul ei din București fuseseră tăiate cu fierăstrăul. În timp ce mergeau la demonstrațiile de protest, le ascundeau în haine ca „arme reci”.
Povestea despre cum în anii 1920 Pavel Tcacenco a venit ilegal să-i viziteze pe cuplul Ivanuș la Bucureșt , a devenit o adevărată legendă de familie. Deodată, a sosit vestea: urmau percheziții! Au decis să-și ascundă „oaspetele” într-un hambar unde păstrau butoaiele mari cu vin făcute de bunicul lor. L-au așezat în unul dintre butoaie, l-au acoperit cu un cearșaf și apoi au turnat peste el întregul conținut al unei perne mari din pene. Strategia a funcționat. Căutarea nu a dat niciun rezultat.
4. Elena Ivanuș a aflat de soarta fiului său, Vasile, abia la începutul anilor 1950, datorită Crucii Roșii. În urma unui apel personal, adresat conducerii sovietice de ministrul român de externe, Anna Pauker, familia Ivanuș a putut părăsi Gomelul pentru a se muta la Brașov. Au locuit în România timp de șase ani. Acolo, tatăl Margaritei a lucrat în echipa de dezvoltare și testare a unuia dintre primele camioane românești, „Carpați”.
Rita, de nouă ani atunci, a fost inițial nedumerită: cum va putea studia fără să cunoască limba? Învățătoarea ei, într-o conversație cu directorul, a fost foarte mișcată: „Ce să fac cu ea?!” Peste șase luni, colegii ei de clasă au fost plini de tristețe că prietena pleca la București, unde se muta familia Ivanuș. În aceste luni, Rita nu numai că a învățat limba, dar a reușit să organizeze numeroase evenimente culturale și a urcat în mod repetat pe podium la competițiile de atletism, apărînd onoarea școlii.
De altfel, peste alți șase ani, la întoarcerea la Gomel, a obținut premii nu numai la competițiile regionale, ci și la cele naționale de atletism pentru tineret.
5. La București, familia locuia chiar în centrul orașului, într-un apartament cu două camere de la etajul opt. În apropiere, exista un restaurant, unde luau masa toți turiștii sovietici care vizitau capitala. Rita și prietenii ei se apropiau adesea de ei, ascultau limba lor maternă, rusa. O conversație a fost așa de caldă, că fata de unsprezece ani a invitat întregul grup – 25 de persoane din Omsc – acasă. Părinții ei au rămas uimiți să vadă un astfel de grup la ușă. Dar și tatăl, și mama ei erau oameni foarte deschiși și ospitalieri. Și din ferestrele deschise răsuna: „De dincolo de insulă, pe continent…” Vecinii, care se priveau pe la ferestre, au fost șu ei uimiți. Glumeau apoi: „Am crezut că rușii iau Bucureștiul!”
Margarita își amintea: „În România, toată lumea o iubea foarte mult pe mama și o numea absolut rusete «Dașenica»”.
6. În liceu, Rita a devenit o adevărată vedetă a scenei școlare. Și nu doar școare: în clasa a zecea, a învins la un concurs de la Minsk. Și elevii, dar și profesorii și-au ținut respirația în timp ce Ivanuș recita foarte frumos poezii, în fiecare seară festivă. Nici directorul nu și-a putut ascunde lacrimile auzind: „Îți amintești, Alioșa, drumurile din Smolensc?”. Cu puțin înainte de examenele finale, acesta, dintr-o dată, „în mare secret”, i-a arătat fetei lucrările de algebră și fizică. Problema era că programa românească diferea așa de mult de cea sovietică, că la întoarcerea la Gomel, Ritei i-a fost greu. Nu studiase deloc limba rusă sau literatura la București, iar orele de științe fuseseră predate acolo mult mai tîrziu. Așa că directorul a decis, contrar tuturor regulilor, să o ajute pe favorita școlii înainte de examen. Aveam o presimțire că algebra nu ar fi de niciun folos unei fete, care știa deja să „capteze publicul” la doar 15 ani.
Rita a devenit o adevărată vedetă a scenei școlare
7. În acte, numele ei din era Margarita Popova-Ivanuș. Era româncă. Ulterior, pronunția românească – Margareta – a prins-o pe scenă. Pentru prietenii și cunoștințele ei, această femeie remarcabil de frumoasă și veselă era pur și simplu Rita. Așa o numeau nepoatele și fiicele ei, Olga și Elena. Ambele au absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Frumoase, specializate în dirijat coral. Lena a absolvit ulterior și facultatea de drept.
8. Margarita a interpretat romanțe în moldovenească, rusă, belarusă, maghiară, ucraineană și românească. S-a îndrăgostit de ele în copilărie, deși sunt un gen cu adevărat „pentru adulți”. Principalii ei mentori au fost românca Ioana Radu și marea Clavdia Șulijenco.
9. Soțul Margaritei, Ghennadii Culicov, era din Briansc. S-au cunoscut și s-au căsătorit în Gomel. În 2016 Ghennadii a decedat, cuplul lor a rămas neîntrerupt. Într-o zi, protoiereul Nicolai Florinschii, parohul Bisericii Sf. Gheorghe, i-a dat lui Ghennadii un calendar ortodox. Răsfoindu-l acasă, cuplul și-a dat seama că singura zi onomastică a lui Ghennadii cădea pe 13 septembrie – ziua de naștere a Margaritei.
Сuplul lor a rămas neîntrerupt
Ghennadii a fost vocalist, solist în Capela Doina și a în corul Teatrului Național de Operă și Balet. Înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, ambii au fost soliști în grupul „Portret”, la Filarmonică. Împreună cu trei muzicieni (un chitarist, un violonist și un pianist), au avut turnee în toată Uniunea Sovietică, au susținut spectacole pe diverse scene, cu mut succes. Au interpretat muzică clasică, dar și pop. Grupul era așade unit și solicitat, că ă Margarita și Ghennadii își amintea cu nostalgie de această „echipă a tineretului nostru”.
În 1991, nu numai „Portret” a încetat să mai existe, dar și toate celelalte colective artistice afiliate Filarmonicii, inclusiv șapte grupuri muzicale și de lectură. Timp de mulți ani, au fost primiți cu căldură în școlile din Moscova și în cluburile sătești. Fiecare grup a inclus un lector muzicolog, mai mulți interpreți și un acompaniator. Educația lor muzicală a fost captivantă, deloc plictisitoare. Programele au fost actualizate lunar. Ghennadii a spus că fusese oprit pe stradă de mai multe ori: „Îmi amintesc de tine! Obișnuiai să vii la școala noastră și ne țineai discursuri foarte interesante despre compozitori”.
10. Timp de mulți ani, Margarita a participat la programul „Товарищ кино ” și la sesiunile itinerante ale Uniunii Compozitorilor din URSS. A avut turnee în întreaga Uniune Sovietică alături de vedete ale cinematografiei sovietice, cei mai buni vocaliști și compozitori. Ivanuș a evoluat împreună cu Orchestra Radioului și Televiziunii Ruse, a fost tratată cu tandrețe de Iurii Saulschii și Ian Frenchel, și a interpretat îndrăgita piesă „Echo” acompaniată de Evghenii Pticichin.
Zilele de naștere în turneu se transformau adesea în petreceri de neuitat. Într-o seară, Margarita și Larisa Dolina au fost vedetele evenimentului. În acea seară artiști consacrați, precum Ian Frenchel, și tineri s-au bucurat de veselie. Au dansat, au recitat poezii și au cîntat. Apoi au oferit un spectacol întreg, în timpul căruia Margarita și Larisa, în loc de rochii de seară, au purtat cearșafuri împodobite cu flori proaspete.
11. Într-o zi, Margarita a trebuit să zboare la Moscova, pentru concertul lui Eugen Doga, cu ambele fiice ale sale. Lena avea 10 ani pe atunci, iar Olguța opt luni. La hotel, Lena a rămas să îngrijească bebelușul. Nu numai că a avut grijă de sora ei mai mică, dar a reușit să-l certe și pe Anatolii Badchen, unul dintre cei mai buni dirijori ai Uniunii Sovietice, pentru că acesta a bătut la ușa lor: „Liniște! Nu înțelegeți că Rita se odihnește înainte de concert?”
12. La anunțul spectacolelor cu Ivanuș, gazdele concertelor făceau adesea greșeli, numind-o „emerită” în loc de „artista poporului”. Uneori, ofereau chiar și perle precum: „Aceasta este Artista Emerită a Poporului din Republica Moldova”. Am întrebat odată dacă erau jignitoare astfel de erori. Margarita a chicotit: „Le spun: anunțați pur și simplu numele, nu este nevoie de titluri! Cel mai important lucru în meseria noastră este dragostea sinceră a publicului.”
Cel mai important lucru este dragostea sinceră a publicului
13. În 1990 Ivanuș fiind invitată la concursul internațional de romanți „Crizantema de Aur” de la Târgoviște, România, și s-a dovedit că interpreții moldoveni nu mai participaseră niciodată. Și dintr-o dată – Marele Premiu! După douăzeci și șapte de ani, Margarita a fost invitată din nou la Târgoviște, de data aceasta ca membru al juriului și invitată de onoare – era cea de-a 50-a aniversare a concursului. După cum a recunoscut ea, „A fost plăcut să-mi văd portretul în muzeul romanței, care s-a deschis acolo – într-o galerie cu poze care prezintă toți cîștigătorii Marelui Premiu din ultima jumătate de secol.”
14. Odată Ivanuș a acceptat cu bucurie invitația de a face parte din juriul festivalului internațional „Slaveanschii Bazar”. În această echipă, a lucrat alături de Nadejda Babchina, Igor Poclad, Nadejda Pahmutova și Nicolai Dobronravov. Potrivit Margaritei, „a fost deosebit de îmbucurător faptul, că ansamblul moldovenesc «Millenium» a învins în acel an. Iar Vitebsc, ca oraș, ne-a fermecat cu tot felul de expoziții, ne-a răsfățat cu clătite tradiționale de cartofi și ne-a uimit cu un puternic spectacol de artificii.”
Tatiana Borisova
Preluat de la: Noi.md