Rise Moldova: Afaceri de milioane cu testele la COVID-19 în Moldova

 Bani din trei fonduri, administrate de CNAM, au fost adunați laolaltă pentru ca statul Republica Moldova să poată cumpăra, în plină pandemie, teste pentru a identifica bolnavii cu COVID-19. În total — 1,92 milioane de dolari pentru a putea face 80.000 de teste. Furnizorul — compania unui miliardar chinez. Deși contractul a fost semnat încă la începutul lunii aprilie, testele încă nu au ajuns în țară. Autoritățile promit că le vom avea în laboratoare până la sfârșitul acestei săptămâni.

 Pe 4 aprilie 2020, Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate (CAPCS) a semnat un contract în valoare de 1,92 milioane de dolari, pentru achiziționarea testelor folosite la depistarea COVID-19. Detalii, AICI

Furnizorul este BGI Health (HK) Co, Ltd din Hong Kong, parte a grupului chinez BGI Group, și ar urma să pună la dispoziția autorităților Republicii Moldova 1.600 de seturi care conțin 80.000 de teste.

În afară de teste, au mai fost achiziţionate 1.600 de seturi de extracţie — RNA extraction kit şi 1.600 de seturi de prelevare pentru colectarea, transportul și depozitarea biospecimenului — sampling kit.

CINE A DECIS ACHIZIȚIA 

Decizia de achiziţionare a testelor a fost luată pe 3 aprilie 2020, de Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) a Republicii Moldova, care a obligat Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) să asigure finanţarea în mărime de 35,7 milioane de lei pentru achiziţionarea, în regim de urgenţă, a testelor pentru depistarea infecţiei cu COVID-19. Detalii, AICI

Banii provin din trei fonduri administrate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM): de dezvoltare — 20 milioane lei; fondul de rezervă — 10 milioane lei şi fondul măsurilor de profilaxie — 5,7 milioane lei. Mai exact, banii provin din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală, achitate de cetățeni și companii, dar și din transferuri directe din bugetul de stat.

De asemenea, Comisia a decis ca, prin derogare de la prevederile Legii privind achiziţiile publice, CAPCS să efectueze achiziţionarea directă a testelor, și, prin derogare de la prevederile Legii privind finanţele publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, să plătească integral în avans.

Până pe 18 aprilie 2020, în Republica Moldova au fost făcute doar 9.848 de teste, sau 2.441 la un milion de locuitori, arată datele de pe pagina specializată Worldometers.info.Dintre statele din regiune, doar în Ucraina şi Georgia numărul de teste raportat la un milion de oameni este mai mic: 1,077 şi, respectiv, 1.260. În România numărul este de 4,460, în Belarus – de 9,187, în Lituania – de 19,506.

CINE ESTE FURNIZORUL

BGI Health (HK) Co, Ltd din Hong Kong, compania selectată să livreze testele, a fost fondată în anul 2013 și are ca asociat firma Shenzhen Huada Gene Technology Co., Ltd, cunoscută și sub denumirea de BGI Genomics.

Companiile fac parte din grupul BGI, co-fondat și condus de geneticianul chinez Wang Jian. Potrivit Forbes, Wang are o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari.

BGI Health (HK) Co, Ltd este una dintre primele companii din lume care au dezvoltat teste pentru depistarea COVID-19 şi, deja la finele lunii ianuarie 2020, autorităţile medicale din China au aprobat seturile produse de această firmă. Deja în martie, compania chineză a trecut şi aprobările autorităţilor din SUA, obţinând EUA (Emergency Use Authorization), cu specificarea că utilizarea testului este limitată la laboratoarele autorizate.

Doar că, de la începutul pandemiei și până în prezent, în lume există câteva zeci de producători care oferă teste pentru depistarea infectării cu COVID-19.

CUM A FOST SELECTAT FURNIZORUL

Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) instituție care urmează să primească testele, spune că nu știe cum a fost selectat furnizorul și că „noi indicăm în caietul de sarcini care trebuie să fie parametrii tehnici ai testului, dar de la cine [de cumpărat], nu indicăm”.

La rândul său, Constantin Nedelea, şeful Secției achiziții medicamente din cadrul CAPCS, spune că instituţia doar a efectuat procedura „prin contractare directă, în baza dispoziției Comisiei pentru Situaţii Excepţionale. Despre cum s-a decis anume denumirea companiei sau de la cine vor fi procurate, asta Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale poate să vă furnizeze mai multe date”.

Cristina Stratulat, consiliera în comunicare al ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a cerut să-i trimitem o solicitare prin e-mail. Până la momentul publicării, nu am primit un răspuns.

CARE ESTE PREŢUL

Potrivit condiţiilor contractului, furnizorul urmează să ofere 1.600 de seturi care conțin 80.000 de teste. Preţul unui set este de 900 de dolari, iar în fiecare set sunt 50 de teste pentru detectarea virusului (denumirea oficială — Real-time fluorescent RT-PCR kit for detecting 2019-nCoV). Respectiv, costul unui test este de 18 dolari, sau aproximativ 320 de lei.

Am căutat să comparăm prețurile la testele achiziționate de țara noastră și am găsit o ofertă doar pe platforma chineză de vânzări on-line Alibaba. (Peste două zile de când l-am accesat, anunțul a fost șters de pe platformă.)

Astfel, un set de același model și producător ca cele comandate de autoritățile Republicii Moldova costă între 400 şi 600 de dolari, cu livrare în decurs de 10 zile, dacă e o comandă de minimum 100 de seturi (5.000 de teste). Detalii, AICI

Prin comparație, cei 900 de dolari plătiți în avans de autoritățile Republicii Moldova, prin achiziţie directă de la producător, reprezintă, de fapt, un preț practic dublu.

Iar în afară de teste, autoritățile au mai achiziţionat 1.600 de seturi de extracţie — RNA extraction kit (80.000 de unităţi) în valoare de 150 dolari setul, sau 3 dolari per unitate (circa 54 de lei). De asemenea şi 1.600 de seturi de prelevare pentru colectarea, transportul și depozitarea biospecimenului — sampling kit (80.000 de unităţi), cu preţul de 150 dolari pentru un set, sau 3 dolari pentru o unitate.

Am sunat și la o reprezentanță din SUA a BGI Health (HK) Co. „Noi nu primim comenzi on-line. În mod normal, doritorii de a cumpăra ne contactează pentru a lua legătura cu un reprezentant cu care se negociază”, ne-a spus o reprezentantă a companiei care ne-a sugerat să lăsăm o solicitare pe site-ul oficial al firmei, pentru orice informații suplimentare.

Cât despre testele de pe Alibaba și calitatea lor, acesta susține că ele sunt adevărate. „Cu siguranță sunt teste adevărate, dacă sunt testele aprobate de FDA (Food and Drug Administration, agenția responsabilă cu reglementarea domeniilor alimentar și farmaceutic din SUA — n.r.).” Totuși ea a recomandat ca, mai întâi, să luăm legătura cu producătorul, mai ales dacă e vorba de o agenție, un laborator sau un spital.

Prin urmare, am contactat producătorul chinez prin intermediul unui chestionar on-line, ca să precizăm dacă prețul afișat pe Alibaba corespunde cu cel al producătorului, însă, până la momentul publicării, nu am primit un răspuns.

CÂND AJUNG TESTELE

Nicolae Furtună, directorul ANSP, consideră că, în condițiile actuale, problema principală nu este prețul, ci găsirea și livrarea cât mai rapidă a testelor.

cv

Nicolae Furtună

Acesta mai menționează că „achiziţiile se fac transparent pe timp de pace, dar pe timp de război, achiziţiile nu se pot face corect. Dar noi suntem în război, la propriu şi la figurat. Și ţara mai are o problemă — e una când comandă o ţară mare cum e România, Polonia, Germania — sunt câteva milioane de teste, și cu totul altceva este când vine Moldova.” 80.000 de teste „e o cantitate infimă. Ea nu prezintă interes, din punct de vedere economic, pentru producător.”

Potrivit lui Furtună, testele pentru care Republica Moldova a plătit 900 de dolari pentru un set ar putea ajunge în țară la finele acestei săptămâni.

Ion PREAȘCA
https://www.rise.md


Preluat de la: Timpul.md