RESTRICŢIILE RĂMÂN ÎN VIGOARE. Moldova intră de astăzi în stare de urgenţă în sănătate publică până în 30 iunie

După starea de urgență instituită pentru o durată de 60 de zile, Moldova intră de azi în stare de urgenţă în sănătate publică până în 30 iunie. Asta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm şi să uităm de regulile stricte de până acum, spun autoritățile.

„Ba mai mult, trebuie să spun că aşa cum au prognozat medicii noştri acum la mijloc de mai sunt la etapa de vârf a acestei pandemiei. Odată cu ridicarea stării de urgență nu se elimină automat, nu se ridică automat restricții sanitare epidemiologice”, a declarat premierul, Ion Chicu. 

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a mai decis că grădinițele și instituțiile de învățământ rămân închise până la sfârşit de iunie. În schimb, cabinetele stomatologice și saloanelor de înfrumuseţare vor fi redeschise. De asemnea, vor fi reluate treptat şi serviciile medicale.

„Deci la prima etapă în cadrul instituțiilor medicale spitalicești vor fi reluate serviciile chirurgicale de o zi, intervențiile chirurgicale la pacienții cu risc aestetic mic, serviciile de recuperare precoce pentru pacienții după AVC. Vor fi reluate examenle medicale cu scop profilactic în condiții de ambulator, activități consultativ diagnostice, activități planificate de scrining”, a spus ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu. 

Purtarea măștilor în spațiile publice închise şi în mijloacele de transport devine obligatorie în toata țara. La fel, cetățenii sunt obligați să respecte distanța socială de 1 metru şi igiena mâinilor.

Mai mult, autoritățile anunță că în continuare sunt interzise grupurile mai mari de trei persoane. Rămâne restricționată şi ieșirea din casă a persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani și a tuturor celora care suferă de boli cronice. Şi terenurile de joacă rămân neaccesibile până la data de 31 mai.

În același timp, transportul internațional aerian și cel terestru rămâne restricționat, precum și activitatea piețelor din Chișinău și din Bălți.


Preluat de la: Publika.md