Republica Moldova şi Consiliul Europei marchează 25 de ani de parteneriat

Republica Moldova marchează 25 de ani de parteneriat cu Consiliul Europei. Cu această ocazie, preşedintele ţării Igor Dodon şi premierul Ion Chicu au adresat mesaje de felicitare. Cei doi oficiali şi-au exprimat încrederea că acest parteneriat va avansa prin noi iniţiative şi prin dezvoltarea potenţialului de cooperare existent.

„Evenimentul de astăzi ne oferă ocazia de a trece în revistă realizările parteneriatului existent, care au fost posibile exclusiv datorită sprijinului și expertizei Consiliului Europei. Implementarea reformelor și standardelor europene a adus beneficii considerabile pentru întreaga societate moldovenească, printre care libertatea de exprimare și de asociere, alegeri libere și corecte, varietatea culturală și educațională, diversificarea mecanismelor de protecție a drepturilor omului. Accesul direct al cetățenilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă un avantaj, dar și o reflecție a problemelor sistemice din societate, pe care ne-am propus să le reglementăm prin reforma justiției. Scopul nostru final trebuie să fie asigurarea justiției independente, accesul la educație de calitate și siguranța în casa noastră – Republica Moldova”, se arată în mesajul preşedintelui Igor Dodon.

„În calitate de Prim-ministru, țin să aduc mulțumiri Secretarului General al Consiliului Europei pentru crearea și activitatea Grupului de lucru ad-hoc de nivel înalt al Consiliului Europei pentru reformarea justiției, care în pofida pandemiei COVID-19 a fost alături de noi în avansarea proceselor de modificare a prevederilor constituționale cu referire la Consiliul Superior al Magistraturii, precum și în definitivarea proiectelor Strategiei pentru Asigurarea Independenței și Integrității Sectorului Justiției pentru anii 2020-2023 şi Planului său de acţiuni. Acești pași sunt determinanți în agenda transformărilor interne, cât și în parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a menţionat premierul Ion Chicu.

Republica Moldova a semnat la 13 iulie 1995, la Strasbourg, documentele de aderare la Consiliul Europei, devenind astfel cel de-al 36-lea membru al organizației și înfăptuind primul pas spre integrarea în spațiul valoric european. În aceeași zi a fost semnată Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care, odată ratificată, a oferit fiecărui locuitor al Republicii Moldova dreptul de a avea acces direct la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – unul dintre cele mai eficiente mecanisme interguvernamentale de asigurare a respectării drepturilor omului.


Preluat de la: Publika.md