Republica Moldova a naturalizat trei biatlonişti ruşi

Republica Moldova a naturalizat trei biatlonişti ruşi. Este vorba despre Pavel Magazeev, Andrei Usov şi Alina Stremous. Aceşti sportivi nu au concurat pentru reprezentativa Federaţiei Ruse la nivel de seniori, de aceea pentru transferul lor nu a fost necesar acordul Uniunii Internaţionale de Biatlon şi a forului de profil din ţara lor.

Ajuns la 31 de ani Magazeev are cel mai bun palmares dintre toţi cei 3 proaspăt naturalizaţi. La nivel de juniori el este multiplu premiant la Campionatele Europene şi Mondiale, însă printre seniori a concurat doar în competiţiile naţionale.

În anii 2016 şi 2017 au mai fost naturalizaţi alţi doi biatlonişti, care la moment reprezintă Republica Moldova. Este vorba despre rusul Mihail Usov şi ucraineanca Ala Ghilenka.

„Ei s-au adresat singuri în urmă cu doi ani. Mă refer la Pavel Magazeev. Andrei Usov este fratele lui Mihail Usov, care este de trei ani la noi. Am avut nevoie de sportivi de talia lor, deoarece pot aduce rezultate. În Rusia au concurat foarte bine”, a afirmat secretarul general FM de Biatlon, Petru Bria.

Potrivit seceratului general al Federaţiei Moldoveneşti de Biatlon, Petru Bria, sportivii naturalizaţi au şanse să obţină calificarea la Olimpiada de Iarnă de la Beijing din 2022.

„Ei sunt capabili să ajungă la Jocurile Olimpice din 2022. Datorită lor, putem să ajungem acolo chiar cu doi sportivi. Mai vedem, dacă anul viitor se va desfăşura sezonul”, a spus secretarul general FM de Biatlon, Petru Bria.

La rândul său, Nicolae Juravschi, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv, este de părere că aducerea biatloniştilor ruşi nu are niciun sens din punct de vedere sportiv.

„Dacă este vorbă să naturalizăm, atunci trebuie să fie sportivi de elită, care pot într-adevăr să aducă o pildă frumoasă tinerei generaţii, să participe cu succes pe arena internaţională. Sportivii care pot să ocupe locurile 70-80… Noi putem să luăm nu locul 78, dar 92, însă cu al nostru, care are nevoie de mai puţine investiţii, însă îi oferim şansa sportivului nostru”, a menționat preşedintele CNOS, Nicolae Juravschi.

Acum 4patru ani la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang ţara noastră a fost reprezentată de doi sportivi.

Schiorul Nicolae Gaiduc s-a clasat pe locul 106 din 118 participanţi, care au concurat în proba de schi fond pe distanţa de 15 kilometri, stil liber.

Austriacul naturalizat moldovean, Christopher Hoerl a terminat pe locul 40 în proba masculină de coborâre la startul căreia s-au aliniat 53 de schiori.


Preluat de la: Publika.md