Republica Moldova a ajuns al treilea exportator de rapiță pe piața Uniunii Europene

Importurile de rapiță din Uniunea Europeană în anul de recoltă 2023 se ridică la 3,5 milioane de tone, scăzînd cu pînă la o treime față de volumul din sezonul precedent, dar este cu 6% mai mare decît în sezonul 2021- 2022, constată Uniunea pentru promovarea culturilor oleaginoase și proteaginoase (UFOP) din Germania.

Sursa relevă că, în pofida războiului, Ucraina se află în topul principalilor furnizori de rapiță ai Uniunii Europene, cu 2,4 milioane de tone, în scădere cu aproape 13% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Totuși, Ucraina deține o cotă de 67% din importurile de rapiță în țările blocului comunitar. Locul doi este ocupat de Australia, care a contribuit cu aproximativ 770 de mii de tone. Și importurile din Canada au scăzut de la 230 de mii la peste 40 de mii de tone.

În schimb, Republica Moldova și Serbia au cîștigat considerabil în importanță ca furnizori de rapiță în țările blocului comunitar și și-au mărit de mai multe ori importurile: la peste 230 de mii de tone și, respectiv, 107 mii de tone. Altfel, țara noastră a ajuns al treilea exportator de rapiță pe piața Uniunii Europene, cu o cotă de 6,7 procente din total.

Precizăm că în anul 2023, recolta de rapiță din Republica Moldova a constituit aproximativ 210 mii de tone, cel mai mare volum din istoria țării. Acest record se datorează în mare parte extinderii suprafețelor semănate: de la 34 de mii la aproximativ 83 de mii de hectare pe parcursul anului trecut.


Preluat de la: Noi.md