Renato Usatîi: Orășelul Fotbalului va fi, iar cei care mă critică nu au decât să facă și ei ceva pentru oameni

„Este un proiect pe care îl fac și în Bălți și în Comrat. Eu le sponsorizez. Vor fi 9 zile de activitate, inclusiv scenă, sunet, ecrane, artiști, moderatori, DJ, dar și alte surprize. Vor fi transmise 7 meciuri: patru din sferturi, două din semifinale și finala”, a spus Usatîi.

Costul proiectului este de 80 de mii de euro – câte 40 de mii pentru fiecare dintre cele două orașe:

„Putea fi asigurat tot campionatul, însă în acest caz doar într-un singur oraș. Am decis să împart între două orașe, astfel încât atât și la Bălți, cât și la Comrat oamenii să se poată bucura de cea mai interesantă etapă a Euro 2024”.

Renato Usatîi le-a propus socialiștilor și celor de la PAS, care îl critică, „să scoată și ei 40 de mii din buzunar și să sponsorizeze jumătate de campionat”.

„Tot ei mă criticau că în sărbătorile de iarnă cantina socială pe care am asigurat-o la Bălți a funcționat doar două săptămâni. Sau că ajut doar copiii lui Igor Ciofu, decedat la datorie. Sau că dau pește și organizez carusele gratuite doar în orașe unde sunt primarii noștri și nu o fac în orașele lor. Printre socialiști și cei din PAS sunt milionari și oficiali, și neoficiali. Decât să-mi dea „zadanii”, mai bine ar face și ei ceva pentru oameni”, a declarat liderul Partidului Nostru.

„Stimați cetățeni, Orășelul Fotbalului va fi!”, a conchis Renato Usatîi.

Pe lângă Orășelul Fotbalului, liderul Partidului Nostru a anunțat că va finanța achiziționarea și instalarea a 10 stații de așteptare din inox, la Bălți. Jumătate dintre ele deja au fost instalate pe străzile municipiului Bălți.


Preluat de la: Unimedia.info