Colaboratorul ziarului nostru, prof. Dr. Mugur Andronic din Suceava, a ținut să ne ofere spre publicare un scurt, dar foarte interesant material, care a circulat pe Internet, la care așteptăm eventuale contribuții pro sau contra, din partea genealogiștilor.
În anul 1789 are loc celebra Revoluţia franceză, prin care monarhia absolută este abolită din Franţa. Regele francez de atunci, Ludovic al XVI-lea, a fost decapitat, prin ghilotinare, 4 ani mai târziu, la 21 ianuarie 1793. Probabil că mulţi ştiu acest lucru, dar oare câţi ştiu că acest rege francez are printre strămoşii săi pe nimeni altul decât pe marele nostru domnitor moldovean, Ştefan cel Mare?
Să ne uităm puţin la descendenţii lui Ştefan cel Mare, şi să vedem cum a ajuns acest viteaz voievod român să fie străbunul celebrului rege francez decapitat.
1. Ştefan cel Mare (1435-1504), l-a avut ca fiu pe:
2. Petru Rareş (1486-1546), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
3. Maria, care căsătorită cu Ion Movilă (mare logofăt al Moldovei), cei doi având ca fiu pe:
4. Ieremia Movilă (?-1606), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
5. Maria Movilă (1592-1638), căsătorită cu Ştefan Potocki (1568-1631, conte polonez), cei doi având ca fiică pe:
6. Anna Potocki (1615-1690), căsătorită cu Dominic Kazanowski (1605-1648), cei doi având ca fiică pe:
7. Maria Kazanowski (1643-1687), căsătorită cu Stanislas Iablonowski (1634-1702), cei doi au avut ca fiică pe:
8. Ana Iablonowski (1658-1727), căsătorită cu Rafael Leszczynski (1650-1703), cei doi avându-l ca fiu pe:
9. Stanislas Leszczynski (1677-1766), regele Poloniei, care a avut ca fiică pe:
10.Maria Leszczynski (1703-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774), regele Franţei, cei doi având ca fiu pe:
11.Louis de France (1729-1765), care l-a avut ca fiu pe:
12.Ludovic al XVI-lea (1754-1793), regele Franţei.
Iată că nu e atât de mare distanţă între un român moldovean dintr-o bucată şi un rege francez înfumurat…
Aici se încheie materialul în cauză.
Și în final, tot ca picanterie, câteva informații despre istoricul nostru bucovinean menționat. Fără să aibă niciun merit, doar ca simplă întâmplare, se trage din celebrul logofăt (ministru de externe în accepțiune modernă) al lui Ștefan cel Mare, Ioan Tăutu. Bunica sa din Comănești/Suceava, Fevronia Tăutu, se trăgea din vornicul (prefect, în accepțiune contemporană) ținutului Suceava, Simion Tăutu, cel care și-a avut curțile în acest sat spre sfârșitul sec. XVIII. Această filiație a fost pe deplin acceptată științific de către prof. univ. dr. Ștefan Gorovei, de la Universitatea Al. Ioan Cuza de la Iași. Menționăm că eruditul istoric din Iași este unul dintre cei mai mari genealogiști din România, printre altele membru fondator al Academiei Internaționale de Genealogie. Simion Tăutu era conștient de ilustra sa descendență, biserica sa de curte din Comănești, azi monument istoric, fiind inspirată ca formă de cea a logofătului Ioan, de la Bălinești/comuna Grămești, jud. Suceava. Ambele în fotografii (cea mică, albă, cea din sec. XVIII).
Spre informare a se vedea articolul lui Mugur Andronic, Vornicul Simion Tăutu, un vrednic descendent al celebrului logofăt de epocă ștefaniană (I), în Suceava, Anuarul Muzeului Bucovinei, nr. XXXVII, 2010, p. 165-170.
Deci cu această ocazie, domnul profesor Andronic, transmite tuturor cititorilor noștri un cald Paște Fericit !, fără să intenționeze să se erijeze drept o porta voce de secol XXI a marelui Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu acest prilej, deoarece se stă acasă și este mult mai mult timp liber, domnul profesor invită cititorii din nou să accesese gratuit și să copieze de pe Google foarte recenta carte pe care a finanțat-o și redactat-o, ISTORIA ADEVĂRATĂ A MOLDOVEI (PENTRU ELEVI). Se folosesc linkurile : tinyurl.com/s67f8ty (pentru text) și tinyurl/whryh4k (pentru planșe și copertă).
Se foate folosi și linkul: goo.gl/b9BQne pentru carte, pentru broșura Falsificarea istoriei Moldovei, dar și pentru frumoase afișe cu Ștefan cel Mare și alte materiale istorice.
Preluat de la: Timpul.md