Redescoperă Moldova alături de Noi. Top cele mai frumoase și neobișnuite pensiuni turistice

În cazul în care deocamdată nu ai planuri de vacanță în afara țării, Noi.md vine cu cîteva recomandări de pensiuni și vile turistice din țara noastră care îți pot asigura cel puțin un week end de vis.

Valea Stîncii

Oaspeții au la dispoziție acces gratuit la internet WiFi, terasă și parcare privată gratuită.

Casa Agricultorului Vărzari

Vila Roz

Aici veţi putea face cunoştinţă cu tradiţiile neamului şi bucătăria naţională.

Vila Roz vă pune la dispoziţie două case cu toate comodităţile:

Reședinta Rotundu

Situată în Butuceni, Reședința Rotundu oferă WiFi gratuit, iar oaspeții se pot bucura de un restaurant, bar și o grădină. Oaspeţii au la dispoziţie o saună.

Unităţile au aer condiționat, TV cu ecran plat, baie privată cu duș și uscător de păr, precum și patio.

Pensiunea Turistică „Casa Veche”

Cu o istorie fascinantă de peste 100 de ani, această pensiune care se află în Palanca te cucerește la prima vedere. Un gard tradițional din lemn și o poartă iscusit sculptată înconjoară proprietatea. Casa de bază, cu pereți din lut și un acoperiș de stuf, prezintă uși și ferestre albastre autentice, o mansardă din care vă puteți bucura de o vedere panoramică a satului și chiar o pivniță de piatră albă. De îndată ce intrați în curte, vă întîmpină copacul de pere, vechi de peste un secol, în care s-au integrat armonios cîteva hamacuri pentru relaxare. Aici sînt organizate tururi vinicole și excursii la vinării.

Vila Etnica

Vila Etnica are se află în Butuceni, Orhei, reprezintă un complex de clădiri arhitecturale unice pe terase de diferite niveluri, situat pe malul abrupt al rîului Răut, la poalele unei stînci, care amintește de un dragon dormit, la marginea localității Butuceni, care este parte a unei rezervații cu o istorie unice – Orheiul Vechi, păstrînd frumusețea naturală originală si urme ale civilizatiilor antice.

„Casa Karaman”

„Casa Karaman” este o casă părintească în stilul moldovenesc național, construită acum aproximativ 100 de ani și care își păstrează farmecul rural, autenticitatea și arhitectura rurală a acelei vremi.

Ospi­ta­li­tate, tra­di­ţii şi expe­rienţe unice – pe toate le găsiți la pensiunea „Vatra Strămoșească”. Proprietarul pensiunii, Moş Anton Lașcu, a transformat casa familiei, una din cele mai vechi din sat, într-un muzeu.

Crama Tudor

Dacă dorești să fii trezit de melodiile păsărilor, de foșnetul codrului cu aerul lui veșnic înmiresmat, cele 2 camere din această căsuță, bine îngrijite, potrivite pentru 2 cupluri sau pentru o familie mai mare – ar fi o alegere bună pentru petrecerea unui weekend, departe de zgomotul urban, în mijlocul naturii.

Zavoiul Nistrului

Casa din luncă

Casa din luncă înseamnă astăzi ospitalitate, bucătărie tradițională moldovenească, dar și o casă bătrînească veche de peste 80 de ani, șapte camere de cazare, foișoare și două încăperi pentru servirea mesei în perioada rece a anului, o terasă acoperită și un șemineu, cu vederea spre stînci, de toată admirația. Iar, din primăvară și pînă toamna, oaspeții pot sta și la o terasă rustică, acoperită cu stuf.

Tot aici, turistul poate merge singur în beci ca să-și ia murături din butoi, un borcan de compot sau vin în ulcior. Iar pe timp de vară, poate chiar să lucreze în grădină, dacă are plăcerea. Mai mult, vizitatorul poate culege fructe și legume sau, dacă este foarte harnic, poate chiar și să prășească. Gazdele îi oferă această experiență.

Pensiunea „Meșter-Faur”

Toate camerele au decor rustic și dulap. Baia privată include articole de toaletă gratuite. Este disponibil un lounge comun, cu TV.

În zonă se poate pescui.

Eco Vila

EcoVila – locul perfect pentru distracţii cu prietenii, evenimente importante, dar şi odihnă cu familia.

Nimic nu poate fi mai bun decît un răgaz pe meleagurile mirifice ale Orheiului Vechi, printre salcîmii şi stejarii seculari care calmează şi în acelaşi timp, emană o energie deosebită, înzestrînd cu puteri noi toată fiinţa din jur.

Prețurile de cazare pornesc aici de la 650 de lei.

Casa Mierii

Mierea moldovenească este naturală și gustoasă, iar familiarizarea cu procesul de producere este o experiență captivanta si unica. În satul Răciula, în imediata apropiere a mănăstiri cu acelasi nume, familia Stegărescu a deschis pensiunea “Casa Mierii”, unde oaspeții pot vedea o mică familie de albine prin peretele de sticla a unui stup.

Casa părintească

Pensiunea „Casa Părintească” este situată în satul Palanca, raionul Călărași și este un adevărat muzeu al vieții rurale. Proprietara acesteia, dna Tatiana Popa, a transformat casa familiei sale într-un muzeu al meșteșugurilor. Muzeu afișează articole ale vieții tradiționale țărănești, inclusiv textile vechi, articole de uz casnic, unelte, fotografii și o varietate de materiale textile, cusături și țesături.

Pensiune Beciul vechi din Mileștii Mici

Vizitînd centrul istoric al satului Mileștii Mici rămîi impresionat de străduțele sucite, prospețimea aerului și curățenia și cumsecădenia gospodarilor de aici. Fiecare din săteni te salută și dacă este nevoie, îți oferă un pahar cu apă, compot sau vin. Mai mult, atmosfera de aici te face să hoinărești pe neuitate prin vatra satului.

Pensiunea ”Casa de sub stîncă”

Pensiunea „Casa de sub stîncă” și-a primit acest nume din cauza că se află sub cea mai frumoasă stîncă din sat. Pe lîngă mîncare bună tradițională, plimbări cu căruța, dansuri și ateliere de gătit, aici veți putea să învățați să împletiți păpuși și pălării din pănușă – un vechi meșteșug tradițional.

Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!


Preluat de la: Noi.md