Reconstrucția bisericii din satul Lalova, raionul Rezina, care are peste două sute de ani, este în toi. Parohul acesteia, Stepan Ciugui, a pornit lucrările după ce, acum doi ani, a câştigat o sumă mare de bani în cadrul unei emisiuni de la Prime TV.
Cu cei 21 500 de lei câştigaţi, preotul a reuşit să schimbe geamurile şi să instaleze încălzire autonomă în lăcaşul sfânt. După ce a terminat banii, localnicii au fost cei care au sărit în ajutor.
Şi autorităţile locale au alocat circa 100 de mii de lei pentru lucrările de reconstrucţie.
Biserica din Lalova, cu hramul Sfintei Parascheva, a trecut prin situaţii dificile, inclusiv printr-un incendiu care a făcut-o scrum.
Aşa că reconstrucţia lăcaşului sfânt a devenit pentru preot un scop al vieții.
În prezent, preotul mai are nevoie de bani pentru a putea achita porţile lăsaşului sfânt, dar şi acoperirea cu material special a celor două cupole. Cei care vor să facă o donaţie, o pot face pe conturile afişate pe ecran.
Preluat de la: Publika.md