Înmormântare cu scandal în localitatea Piatra din raionul Orhei, unde un preot a refuzat să oficieze slujba după ce s-a luat la harţă cu rudele celui decedat. Potrivit oamenilor, slujitorul Domnului i-ar fi înjurat după ce i-au făcut observaţie.
După câteva minute de scandal, preotul i-a înjurat pe cei prezenţi şi a refuzat să înmormânteze decedatul.
„-Noi am venit aici să ascultăm politica asta?
– Îmi iau lucrurile şi am plecat.
– Îi frumos mata să-mi spui de Bolohani? Pe mine nu mă interesează, pe mine mă interesează să faci datoria aici.
Rudele răposatului spun că au aşteptat cu sicriul aproape o oră la poarta cimitirului. În tot acest timp, preotul sfinţea crucile mai multor morminte. În cele din urmă, slujitorul domnului a fost convins să conducă mortul pe ultimul drum.
ELENA LAGUTIN, fiica răposatului: „S-au dus oamenii că-l rugau că stăteam cu mortul la poarta cimitirului şi muscă, cald, şi aşa mai departe. A spus că o să veniţi voi şi o să mă pupaţi în fund. Da, aşa a zis.”
Şi alţi oameni care au participat la înmormântarea respectivă susţin că preotul a venit supărat şi a început să-i injure pe toţi cei prezenţi.
„El a venit, şi noi toţi cum stăteam împrejur, o început a vorbi prostii. Şi o început a ţine politică. Şi vorbea foarte urât. Şi noi am şezut vreo 15-20 de minute, el nu o pornit slujba. Şi cumătra Ileana de la Pohărniceni i-a zis că noi am veni la înmormântare, sau să ne ţineţi…”
Am încercat să stăm de vorbă cu preotul Iov Sincetru respectiv, dar nu l-am găsit la biserică. La telefon ne-a spus însă că nu a înjurat pe nimeni.
„- Nu am vorbit eu nici un cuvânt necenzurat. Eu am cuvinte din scriptură.
– Cuvintele „animală” şi „jită” e din scriptură?
– D-apoi ce, eu aşa am vorbit cu dânsa?
– Da, este filmat momentul.
– Eu prostii de acestea nu vorbesc „animală.”, a spus preotul.
Localnicii spun că preotul slujeşte la ei în sat de mai mulţi ani şi sunt nevoiţi să suporte comportamentul agresiv al acestuia.
„Nici nu se duce lumea la biserică, pentru că el ţine tare cuvinte cuvinte murdare mai pe scurt. Începe politică, ce-i trăsneşte lui. Ne-a dat afară de la un mort. Ieşiţi toţi afară!”
Rudele decedatului spun că i-au scris pe facebook episcopului de Orhei, Siluan Şalari, care i-a asigurat că incidentul va fi discutat Mitropolia Moldovei, iar comportamentul slujitorului nu va rămâne nepedepsit.
Episcopul Siluan Şalari nu ne-a răspuns la telefon, iar consilierul acestuia, Roman Leu, ne-a direcţionat către secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş. Cel din urmă nu ne-a răspuns la telefon.
Preluat de la: Publika.md