În contextul acțiunilor recente ale organelor de anchetă, Banca Națională a Moldovei salută deschiderea conducerii „Victoriabank” de a conlucra cu acestea.
Potrivit unui cominicat emis de BNM, în ultima perioadă, „Victoriabank” a înregistrat o dinamică pozitivă de modernizare și aliniere la standardele internaționale.
„Victoriabank este parte a procesului amplu de reforme desfășurat în ultimii ani în sectorul bancar, prin care și-a îmbunătățit activitatea la mai multe capitole strategice: transparentizarea acționariatului, guvernanța corporativă, conformarea normelor prudențiale, gestionarea riscurilor. Această evoluție a fost un semnal important pentru investitori cu renume internațional, între care Banca Transilvania, fapt apreciat și susținut de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova”, se mai arată în comunicatul BNM.
PUBLIKA.MD amintește că Procuratura Generală a confirmat, în urma demersului Procuraturii Anticorupţie, că instanța de judecată a aplicat sechestru pe mai multe active ale unei bănci comerciale în valoare de 1,9 miliarde de lei. Potrivit deschide.md, bunurile puse sub sechestru ar fi ale Victoriabank.
Preluat de la: Publika.md