Fostul deputat PSD din România, Cristian Rizea condamnat pentru corupție și spălare de bani, a primit cetățenia Republicii Moldova în doar o lună și jumătate de la depunerea cererii la Ambasada Republicii Moldova din România. El a invocat că este urmașul unei persoane născute în Republica Moldova, potrivit unui răspuns al Agenției Servicii Publice, la demersul deputatului PAS, Dumitru Alaiba.
Astfel, Cristian Rizea a depus o cerere pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova la data de 14 noiembrie 2017 și la 28 decembrie același an a fost recunoscut în calitate de cetățean moldovean. Între timp, însă, la 7 decembrie 2017, acesta a fost condamnat de prima instanță la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor participanților la procesul penal, scrie deputatul PAS pe pagina sa de Facebook, unde a publicat și răspunsul ASP la solicitarea sa.
La data de 8 mai 2018 acesta a ridicat deja pașaportul moldovenesc, fără oarecare restricții, a mai informat Agenția Servicii Publice.
”Rizea a dobândit cetățenia ilegal și ASP trebuie să anuleze actul prin care acesta a dobândit pașaportul moldovenesc”, a subliniat Dumitru Alaiba. El a acuzat ASP și Ministerul de Interne de faptul că ar fi acționat concertat cu rea-credință, având la mijloc indicații politice sau interese financiare personale.
”Deși art. 20 alin.(1) lit.c) prevede expres că „Cetățenia Republicii Moldova nu poate fi redobîndită de persoana care: în perioada de examinare a cererii, execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinței instanței de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală. Prin simplul fapt că Cristian Rizea se afla sub urmărirea penală, acesta deja nu era eligibil pentru a redobândi cetățenia Republicii Moldova, nemaivorbind despre faptul că la acea etapă acesta nu doar se afla sub urmărirea penală, dar era deja condamnat cu executare de prima instanță.
Apare o bănuială rezonabilă că factorii de decizie din instituțiile statului, în special din Agenția Servicii Publice și Ministerul Afacerilor Interne ar fi acționat concertat cu rea-credință, având la mijloc indicații politice și/sau interese financiare personale, astfel încălcând prevederile legale, au oferit cetățenia Republicii Moldova unei persoane condamnate penal în țara de origine pentru acte de corupție, astfel prejudiciind grav imaginea Republicii Moldova la nivel internațional”, se arată în mesajul deputatului PAS.
Preluat de la: Timpul.md