Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că nici Corpul de Control al Ministerului Sănătății și nici ancheta Colegiului Medicilor nu a relevat faptul că la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din București personalul medical de pe ATI ar fi ucis intenționat oameni.
”A fost solicitat un reprezentant al Colegiului Medicilor din București și au trimis o echipă de profesioniști. Totodată, în aceeași zi, am discutat cu managerul Socea și am înaintat o sesizare către Parchet. După ce Corpul de Control și-a încheiat misiunea, a urmat ancheta Colegiului Medicilor, cred că vreo 2 săptămâni a durat evaluarea. La sfârșitul acestei perioade au emis un raport și acest raport nu existau elemente care să arate că au existat fapte care să pună în pericol viața pacienților.
Ieri dimineață, Parchetul a emis un comunicat de presă care menționa un număr de 4 cadre medicale vizate. Am discutat cu managerul spitalului, era, evident, o stare de tensiune care genera neîncredere în furnizarea de servicii medicale. Directorul medical a demisionat deja, iar managerul va demisiona, pentru că nu putem lăsa fără conducere un spital important de urgență din București.”, a spus Alexandru Rafila.
Preluat de la: Timpul.md