Putin ar putea renunța la putere în câteva luni, susține fostul premier rus Kasianov

Președintele Vladimir Putin ar putea renunța la funcția sa și „evada” peste doar câteva luni, susține un fost premier rus, potrivit Sky News.

Mihail Kasianov a declarat că nu crede că există cineva în cercul lui Putin care să îl poată forța să plece, dar liderul de la Kremlin ar putea lua singur această decizie. Potrivit fostului premier, există trei factori „care cresc simultan” și care ar putea duce la răsturnarea liderului de la Kremlin:

1. Armata ucraineană este în creștere și are sprijinul SUA și al Marii Britanii

2. Ordinul de mobilizare al lui Putin determină creșterea tulburărilor sociale în interiorul Rusiei, astfel că președintele pierde sprijinul în rândul rușilor obișnuiți

3. Efectul sancțiunilor occidentale este în creștere.

„În trei sau patru luni cred că va avea loc o schimbare crucială”, a declarat Kasianov pentru Sky News.


Preluat de la: Publika.md