Punct și de la capăt: Alegeri repetate la Bubuieci, după ce au fost din nou anulate. Când vor ieși la vot cetățenii

„Votarea se va efectua în baza acelorași date din listele electorale. În buletinul de vot vor fi incluși candidații care au participat în primul tur de scrutin, pe 5 noiembrie 2023, în ordinea stabilită de organul electoral, cu excepția candidatului Leonid Umaneț din partea Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională.

Hotărârea adoptată de CEC vine ca urmare a deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2023, menținută prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 22 decembrie 2023, prin care s-a stabilit caracterul ilegal al actului administrativ de înregistrare a domnului Leonid Umaneț în cursa electorală.

Comisia a reținut și faptul că, la 26 ianuarie 2024, Curtea de Apel Chișinău, a adoptat decizia prin care s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău din 15 ianuarie 2024 cu privire la respingerea ca fiind nefondată acțiunea depusă de către Leonid Umaneț, prin care acesta a solicitat constatarea nulității hotărârii CECEC Bubuieci de executare de către organul electoral a deciziilor cu caracter irevocabil al instanțelor de judecată pronunțate la 22 decembrie 2023”, menționează reprezentanții CEC.

Alegerile din Bubuieci unde a câștigat MAN au fost din nou anulate. Despre aceasta a scris primarul capitalei, Ion Ceban. „Continuă „dezmățul” în instituțiile statului controlate politic de PAS”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Consiliul Electoral de la Bubuieci a „infirmat legalitatea alegerilor din comună”, printr-o decizie adoptată. Astfel, primarul ales Leonid Umaneț, care a candidat din partea Mișcării Alternativa Națională, a rămas fără mandat. Edilul capitalei, liderul MAN, Ion Ceban , a anunțat că decizia CECE va fi atacată în instanță ș a calificat-o drept „o fărădelege a actualei guvernări, care se răfuiește cu primarii care nu-i sunt pe plac”.

La data de 5 decembrie Ion Ceban a anunțat că primarul ales la Bubuieci Leonid Umaneț, care a candidat din partea Mișcării Alternativa Națională rămâne în funcție. Primarul capitalei a anunțat că instanța de judecată a dispus anularea hotărârii a organului electoral prin care s-a încercat scoaterea din cursă a edilului.


Preluat de la: Unimedia.info