PUBLIKA REPORT. Moldova între două amenințări. Inundații pe Prut şi Nistru

Zeci de hectare de terenuri agricole şi gospodării au fost inundate de apele râului Prut în localitățile Criva şi Drepcăuți din raionul Briceni. Autoritățile sunt în alertă pe măsură ce viitura capătă proporții şi amenință mai multe sate din lunca Prutului. Între timp, o situație similară se înregistrează şi pe Nistru care riscă să inunde gospodării din lunca râului.

Un studiu elaborat de Guvern acum patru ani arată că inundațiile pe Nistru şi Prut sunt cauzate de intervenția omului care a intrat prea mult în văile cursurilor de apă şi luncile râurilor. În pofida faptului că există diguri de protecție a localităților de inundații, pagubele provocate de aceste calamități naturale cresc din an în an. Doar inundațiile din anul 2010 din raionul Hâncești au provocat pierderi de aproape 40 milioane de dolari.

Despre lecțiile pe care le-au învățat oamenii din localitățile amenințate de ape, dar şi cât de pregătite sunt autoritățile să intervină, discutăm cu mai mulți primari şi experți în domeniu apelor.


Preluat de la: Publika.md