PSRM, cu gândul la anticipate. Vor să afle de la Curtea Constiţională dacă anticipatele pot avea loc odată cu prezidenţialele

Socialiștii vor să știe dacă alegerile prezidențiale din toamna acestui an pot avea loc în aceeași zi cu scrutinul parlamentar anticipat. Deputatul PSRM, Vasile Bolea, s-a adresat la Curtea Constituțională cu o sesizare, în care a solicitat Curţii să interpreteze unele articole din Constituție care se referă la alegerea și dizolvarea Parlamentului.

Mai exact, potrivit legii supreme, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului președintelui.

Deputatul PSRM a menționat că există o decizie a Curții Constituționale din 2015, potrivit căreia, dacă nu este posibilă numirea unui Guvern în ultimele 6 luni ale mandatului președintelui, atunci șeful statului poate dizolva Parlamentul și poate convoca alegeri parlamentare anticipate.

Anterior, președintele Igor Dodon a propus ca alegerile prezidențiale să aibă loc în data de 1 noiembrie.


Preluat de la: Publika.md