„În ultimii doi ani, diaspora moldovenească din Federația Rusă și Republica Belarus a fost supusă discriminării din partea regimului aflat la putere în Moldova. Acești oameni sunt privați de posibilitatea de a vizita rudele și apropiații, fiind nevoiți să cheltuie zile întregi și sume astronomice de bani pentru călătorie. Ei nu pot trimite bani părinților lor în vârstă, care au rămas în Moldova. Mulți dintre cetățenii moldoveni care locuiesc în Rusia, la sosirea în Moldova, sunt supuși în aeroport unor percheziții umilitoare și insulte.
Ultimul caz ieșit din comun a avut loc în timpul alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024. Deși în Federația Rusă trăiesc sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, pe teritoriul acestei țări, conform deciziei CEC, au fost deschise doar 5 secții de votare, iar ulterior, prin intervenția SIS și MAEIE, acest număr a fost redus la două secții.
Potrivit directorului de programe la „Promo LEX”, Nicolae Panfil, reducerea numărului de secții de votare pe teritoriul Rusiei a fost o implicare a politicienilor pe ultima sută de metri a campaniei, fără consultarea CEC. De asemenea, ”Promo-Lex” a dezmințit informațiile prezentate de unii politicieni despre presupusa transportare a alegătorilor la cele două secții rămase din Moscova. Așa cum a subliniat Nicolae Panfil, transportarea alegătorilor la secțiile din Rusia este imposibilă, deoarece ambasada Moldovei în Federația Rusă se află pe o stradă pietonală. Mai mult ca atât, parcarea autobuzelor și microbuzelor este interzisă în centrul Moscovei.
Partidul Socialiștilor insistă asupra deschiderii a cinci secții de votare pe teritoriul Federației Ruse în turul doi al alegerilor prezidențiale, așa cum a fost stabilit inițial prin decizia CEC al RM, precum și asupra tipăririi buletinelor de vot în volumul necesar pentru a asigura exercitarea dreptului la vot pentru toți cetățenii Republicii Moldova care se vor prezenta la secțiile de votare din Moscova. Aceasta va fi o manifestare a unui respect minim față de reprezentanții uneia dintre cele mai mari diaspore moldovenești din străinătate”, se arată într-un comunicat emis de PSRM.
Ieri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a dat startul tipăririi buletinelor de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2024 destinate secțiilor de votare din străinătate.
Astfel, va fi tipărit un tiraj de 839 200 buletine de vot, dintre care 768 850 – în limba română, 69 850 – în limba rusă și 500 în limba găgăuză.
Cele mai multe buletine de vot vor fi tipărite pentru Republica Italiană – peste 241 000 buletine de vot, Republica Federală Germania – 135 000 buletine de vot și Republica Franceză – 94 200 buletine.
Cele mai puține buletine de vot vor fi tipărite pentru Japonia – 300 buletine de vot, Republica Populară Chineză – 400 buletine de vot și Letonia și Emiratele Arabe Unite – câte 500 buletine de vot.
Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova susține că a anticipat posibilitatea producerii aglomerației la cele două secții din Federația Rusă, ca rezultat al încercărilor de organizare a transportării ilegale a alegătorilor la secțiile de vot, la alegerile din 20 octombrie.
Cele două secții de votare pentru moldovenii din Federația Rusă s-au deschis fără incidente, la ora locală 07:00. Potrivit imaginilor de pe rețelele de socializare, la intrarea în secții deja s-au format cozi mari. Căile de acces au fost separate prin garduri metalice.
Pe 20 octombrie, peste 2 mii de secții de votare din țară, dar și de peste hotare, și-au deschis ușile pentru a primi alegătorii. Moldovenii au fost invitați la referendumul pentru modificarea Constituției pentru includerea vectorului european și au participat la alegerile al Președintelui țării, din 11 candidați înscriși în cursă: Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Victoria Furtună, Tudor Ulianovschi și Natalia Morari.
Preluat de la: Unimedia.info