PSRM a venit cu o reacție oficială după ultimile plecări de la PDM. Reprezentanții partidului anunță că condamnă ferm acțiunea de corupere politică cu scopul de a distruge majoritatea parlamentară și a demite Guvernul în plină criză pandemică.
„Se dorește cu tot dinadinsul ca în această săptămână să nu mai existe o majoritate parlamentară, care să poată vota inclusiv o eventuală solicitare a Procurorului General de ridicare a imunității în cazul unor deputați, care au avut un rol important în furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc. Grupările oligarhico-criminale fac tot posibilul ca să-și apere astfel imunitatea personală, dar și să-și păstreze miliardele de lei furate de la cetățenii moldoveni, să-și apere Aeroportul Chișinău, furat de la poporul nostru” scrie în cmunicatul publicat pe psite-ul partidului.
PSRM susține că plecările din PDM sunt coordonate și finanțate din miliardul furat de către oligarhii fugari prin Miami și Israel.„ Cei care distrug majoritatea parlamentară, cumpărând deputații, cei care vor să arunce țara în haos în perioada crizei pandemice prin demiterea Guvernului Chicu, trebuie să-și asume toată responsabilitatea pentru cele ce se vor întâmpla”, se mai arată în comunicatul disperat al PSRM.
La sfârșitul mesajului PSRM a venit cu o adresare pentru PAS și PPDA: „Suntem curioși să vedem, dacă formațiunile PAS și PPDA vor colabora cu grupurile oligarhice din Parlament – Șor și Pro-Moldova, inclusiv pentru demiterea Guvernului Chicu”.
Preluat de la: Timpul.md