Proteste în Rusia. Forțele de ordine arestează oamenii (VIDEO)

Protestele în mai multe orașe din Federația Rusă, ca răspuns la anunțul lui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială a rezerviștilor.

Forțele de ordine au fost trimise deja de Putin să aresteze protestatarii. Cel mai important opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat într-o închisoare de înaltă securitate, a criticat din nouofensiva Rusiei în Ucraina, numind-o un „război criminal eşuat”.

Procuratura din Moscova a avertizat miercuri că persoanele care participă la mitinguri „ilegale” vor fi pedepsite conform legislației ruse în vigoare, informează agenția rusă de presă TASS.

„Evenimentele de masă anunțate nu au fost coordonate cu autoritățile executive în conformitate cu procedura stabilită prin lege.

Procuratura din Moscova avertizează că distribuirea unor astfel de materiale prin intermediul rețelelor de socializare, forumurilor și altor platforme de internet, implicarea utilizatorilor de internet, inclusiv a minorilor, în activități ilegale, precum și participarea la acțiuni ilegale sunt pedepsite în conformitate cu legislația administrativă și penală în vigoare”, se arată într-un comunicat al procuraturii.


Preluat de la: Publika.md