Proteste de amploare în Danemarca față de măsurile anti-Covid și împotriva pașaportului de vaccinare

Circa 600 de persoane au defilat sâmbătă seara pe străzile din Copenhaga pentru a protesta faţă de măsurile anti-coronavirus luate de guvernul danez, în special viitorul paşaport de vaccinare, notează AFP.

Pe un frig polar, mitingul, la care au participat și copii, a avut drept scop de a protesta în mod special faţă de „paşaportul corona”.

La fel ca alte ţări europene, Danemarca va dezvolta un certificat electronic de vaccinare împotriva COVID-19 destinat călătoriilor şi potenţial să servească pentru intrarea la evenimente sportive sau culturale, chiar şi la restaurante, scrie digi24.ro.

Participanţii au purtat un portret al şefei guvernului danez, Mette Frederiksen, având trăsăturile dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.

În pofida tonului radical al manifestanţilor, cea mai mare parte a marşului, care a fost autorizat, s-a desfăşurat paşnic, în prezenţa unei numeroase forţe de poliţie.

În urmă cu două săptămâni, o manifestaţie similară a fost marcată de incendierea unui manechin reprezentând-o pe Mette Frederiksen. De atunci, doi indivizi se află în arest, puşi sub acuzare pentru „ameninţări” la adresa premierului.

Apariţia mişcării, chiar dacă manifestaţiile rămân limitate la câteva sute de oameni, stârnesc temeri de radicalizare.

Magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele sunt închise în prezent în regatul scandinav cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, iar guvernul a prelungit restricţiile cel puţin până la 28 februarie. Cu toate acestea, şcolile primare se pot redeschide luni, mai scrie AFP.


Preluat de la: Publika.md