Proteina care blochează dezvoltarea oaselor ar putea oferi indicii pentru viitorul tratament al osteoporozei

Oamenii de ştiinţă au identificat o proteină care blochează activitatea celulelor osteoblaste, ce formează oase, împiedicîndu-le să se maturizeze în timpul călătoriei către locurile de formare a oaselor.

Într-o lucrare publicată vineri, 11 octombrie, în revista Communications Biology, o echipă de cercetători de la Universitatea din Birmingham arată că a descoperit că proteina CLEC14A, care se găseşte pe celulele vaselor de sînge din os, numite celule endoteliale, blochează funcţia celulelor de dezvoltare osoasă numite osteoblaste.

Funcţia celulelor endoteliale în timpul dezvoltării osoase este aceea de a transporta osteoblastele imature la locurile în care este nevoie de os nou. Cu toate acestea, atunci cînd proteina CLEC14A este prezentă şi pe exteriorul celulei endoteliale, osteoblastele sînt împiedicate să se maturizeze pînă la punctul în care pot forma ţesut osos.

În acest studiu, celulele osteoblaste au fost prelevate de la şoareci transgenici care fie au fost crescuţi pentru a produce sau nu CLEC14A.

Ulterior, osteoblastele au fost utilizate in vitro într-o soluţie de inducţie, iar echipa a constatat că celulele prelevate de la şoarecii fără proteine au ajuns la maturare după patru (4) zile, în timp ce cele în prezenţa CLEC14A s-au maturizat opt (8) zile mai tîrziu. În plus, eşantioanele fără CLEC14A au înregistrat o creştere semnificativă a ţesutului osos mineralizat la a 18-a zi a studiului.

„În ultimul deceniu, un tip specific de celule ale vaselor de sînge a fost identificat în interiorul oaselor. Acest vas de sînge se numeşte „tip-H” şi este responsabil pentru ghidarea osteoblastelor care formează osul către locurile în care este necesară creşterea osoasă. Acum am descoperit că o proteină numită CLEC14A poate fi găsită pe suprafaţa celulelor vaselor de sînge de tip H”, a declarat dr. Amy Naylor, profesor asociat în cadrul Şcolii de cercetare pentru Infecţii, Inflamaţii şi Imunologie de la Universitatea din Birmingham.

„În experimentele pe care le-am efectuat, atunci cînd proteina CLEC14A este prezentă, osteoblastele care călătoresc pe celulele endoteliale produc mai puţin os. Dimpotrivă, atunci cînd proteina este îndepărtată, ele produc mai mult os. Aceste cunoştinţe suplimentare privind modul în care celulele vaselor de sînge controlează osteoblastele, care formează os în condiţii normale şi sănătoase, oferă o cale de dezvoltare a tratamentelor pentru pacienţii care au o formare osoasă insuficientă, de exemplu la pacienţii cu fracturi care nu se vindecă, osteoporoză sau cu boli inflamatorii cronice”, au indicat autorii cercetării.

„Ştim că formarea osoasă deficitară este un factor important al leziunilor osoase în osteoporoză şi artrita inflamatorie autoimună, ceea ce poate duce la invaliditate, durere şi oboseală care afectează viaţa indivizilor în multe feluri, inclusiv capacitatea acestora de a lucra, timpul pe care îl petrec cu familia şi prietenii şi bunăstarea lor”, a indicat Lucy Donaldson, director pentru cercetare şi informaţii privind sănătatea la Versus Arthritis.

Cercetătorii speră că aceste descoperiri vor conduce în cele din urmă la noi abordări terapeutice pentru persoanele cu afecţiuni musculo-scheletice, inclusiv pentru persoanle cu artrită.


Preluat de la: Noi.md