Cabinetul de miniștri a aprobat Programul de finanțare „Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial din Republica Moldova” (FEERM).
Programul urmărește renovarea unei suprafețe încălzite de cel puțin 507 mii de metri pătrați din clădirile sectorului rezidențial, adică circa 8500 de apartamente, sau circa 5000 de case individuale. De asemenea, pînă în 2027, urmează să fie realizate economii de energie de cel puțin 66,9 milioane kWh la consumatorii casnici, adică echivalentul a peste 100 de milioane de lei.
Îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale este metoda cea mai sustenabilă pentru diminuarea impactului prețurilor și a tarifelor mari la energie asupra populației. În acest an, pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică în sectorul rezidențial au fost alocate mijloace financiare în sumă de peste 300 de milioane de lei.
Obiectivele acestui program sunt setate pentru perioada 2024-2027, iar pentru implementarea lor sunt necesare resurse financiare în valoare de circa 1,4 miliarde de lei, care vor fi valorificate prin intermediul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Preluat de la: Noi.md