Mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și-au lansat vineri campania, iar felul cum au făcut-o poate fi sugestiv și pentru felul cum va continua.
Igor Dodon s-a filmat, inclusiv cu dronele, în mijlocul unui drum în construcție, înconjurat de susținători de toate vârstele, inclusiv un veteran cu pieptul plin de medalii. Maia Sandu a vorbit în fața unui mic grup de activiști și suporteri, așezați spațiat, în aer liber, la Digital Park, de la Universitatea Tehnică din capitală. Tudor Deliu a mers la țară, la el în sat, luându-l cu sine și pe Vlad Filat, iar Violeta Ivanov a fost lansată de fugarul Ilan Șor, care a fost adus virtual la sediul partidului său, la Chișinău, pe ecranul unui televizor, aproape în mărime naturală.
Campania prezidențială moldoveană începe într-un moment în care pandemia nu doar că nu cedează, ci se mișcă cu pași siguri spre un apogeu ce alarmează specialiștii. Candidații au evitat totuși această temă în evenimentele lor de astăzi, cu excepția lui Igor Dodon, care însă a pomenit-o în treacăt și într-o lungă listă de provocări cărora crede că le-a făcut față:
„Împreună am dat jos un regim oligarchic, în acest an facem față la crize fără precedent: pandemia covid, seceta, criza economică. Dar în pofida la toate aceste greutăți, noi am reușit și reușim să gestionăm situația. Am democrat că și pe timp de criză putem conduce țara.”
Criticat deja de cel puțin un raport al observatorilor pentru faptul că, în perioada preelectorală, a fost observat că-și asumă merite pentru activități plătite din bani publici, Igor Dodon nu a ezitat nici lansarea în campanie să și-o organizeze pe un șantier.
Maia Sandu, care a denunțat până acum de mai multe ori în președintele Dodon un competitor ce-și utilizează puterea pentru a vicia regulile competiției în propriul beneficiu, a insistat pe această temă și astăzi: „Le spun celor de la guvernare care umblă cu fraude electorale: lumea s-a săturat de voi. Lumea va ieși în număr mare la vot și se va elibera de hoți și de mincinoși. Să spunem destul, să spunem că vremea hoțilot a trecut, este vreamea noastră, vremea oamenilor buni.”
Renato Usatîi a încercat să se deosebească: a utilizat evenimentul pentru a lansa două proiecte noi, ambele țintind în probleme de top din lista de prirități identificate de sondaje: „Trebuie să lichidăm Centrul national Anricorupție – a devenit simbolul corupției în R. Moldova. Vom crea o structură de forță n ouă, care să lupte cu corupția mare. La fel, am dat startul unei rubric speciale – rezerva de cadre a lui Renato Usatîi.”
Doi candidați, Tudor Deliu și Violeta Ivanov, au fost înaintați în actuala cursă de partide cu lideri care nu au dreptul să candideze, Vlad Filat – din cauza condamnării anterioare, iar Ilan Șor – pentru că are un dosar pe rol, în plus lipsește din țară. Ambii și-au însoțit totuși astăzi candidații, doar că unul prin prezență fizică, iar Șor i-a lăudat calitățile Violetei Ivanov, vorbind de pe un ecran imens instalat așa ca să lase senzația că e prezent la lansare: „Programul nostru electoral Moldova 2024 include patru componente și anume: infrastructura și dezvoltarea regional, agricultura, protecția socială și sănătatea și, desigur, lupta cu corupția”, a spus Violeta Ivanov.
“Mă angajez solemn să-mi exercit atribuțiile în strictă conformitate cu Constituția, să promovez judecători și procurori competenți, incorupți și incoruptibili, să promovez în misiuni diplomatice oameni de elită, profesioniști și patrioți”, a ținut să sublinieze Tudor Deliu.
Dintre candidații înscriși în actuala competiție, nu și-a lansat deocamdată campania doar Andrei Năstase, cel care la prezidențialele trecute s-a retras în favoarea Maiei Sandu pentru a-i spori șansele, o strategie care totuși nu s-a încununat până la urmă cu izbânda dreptei pro-europene. De această data, comparativ cu 2016, poziția din sondaje a Maiei Sandu la linia de start a campaniei pare mai bună, dar tot Sandu este candidata care va trebui să facă față unei divizări excesiv de mare a segmentului său de electorat.
Analiștii electorali, printre ei Victor Ciobanu, identifică doi factori esențiali de care va depinde rezultatul scrutinului: „Primul e prezența la vot – o prezență scăzută favorizează în R. Molodova stânga. Și factorul doi e repartiția voturilor de pe locul trei și patru după primul tur – în fond de acveasta depinde rezultatul turului doi.”
Doi candidați care abia așteaptă să fie înregistrați sunt Dorin Chirtoacă și Octavian Țicu, ambii reprezentând entități politice unioniste, care la fel ca Sandu și Năstase nu au reușit să cadă de accord asupra unui candida unic al segmentului unionist. Viitorul actualului parlament, aflat la nici doi ani de mandat, ar putea depinde de rezultatul acestui scrutin prezidențial, după ce atât Sandu, cât și Dodon au semnalat că au de gând, în caz de vitorie, să-l dizolve și să declanșeze anticipate.
Preluat de la: Timpul.md