Produse alimentare cu ambalajul deteriorat sau care se apropie de data expirării vor fi oferite nevoiaşilor din țară

Produse alimentare cu ambalajul deteriorat sau care se apropie de data expirării vor fi oferite celor nevoiaşi de banca de alimente a misiunii sociale Diaconia cu sprijinul unei reţele de supermarketuri din ţară. Alimentele vor fi preluate de 5 ori pe săptămână de angajaţii Băncii de Alimente.

„Salutăm această iniţiativă de a oferi produselor alimentare o a doua viaţă. În fiecare dimineaţă se vine şi se ia marfa cu termenul aproape de scadenţă sau produse cu ambalajul deteriorat. Legume, fructe, produse proaspete, alte produse care sunt cu termenul de scadenţă, care sunt mai multe în stoc, precum şi brutăria, unul dintre punctele sensibile ale magazinelor”, a declarat Cristina Aramă, PR-manager reţea de magazine.

Produsele sunt distribuite către aproximativ 20 de beneficiari.

„Ne asigurăm că produsele sunt într-o stare bună, valabile. Aici în depozit ne străduim ca produsele să nu stea nici măcar o zi, vine maşina dimineaţă, le-am descărcat, ne-am uitat peste solicitările organizaţiilor şi le-am distribuit”, a menționat Oleg Paraschiv, coordonator de program Banca de Alimente.

Unul dintre beneficiari este Cantina Socială „Papa Francisc” a Fundației Regina Păcii, unde aproximativ 150 de pensionari cu venituri mici sau persoane cu dizabilităţi primesc zilnic un prânz cald.

„Având în vedere cât de dificil este anul curent, oricare ajutor, cât de mic este benefic. 150 de persoane nu este un număr atât de mic pentru noi. Am primit crupe, pâine, colaci”, a precizat Maria Butnariuc, coordonator cantina socială  „Papa Francisc”.

Oamenii sunt recunoscători pentru ajutorul oferit:

„Pensia este mică, sunt singur singurel în viaţă, iată vin, iau mâncărică acasă oleacă şi cresc”.

„Lasă să aducă că sunt o grămadă care nu au ce mânca. Pensionarii vai de capul lor, dar aici mulţumim că ne-au ajutat”.

La Ministerul Agriculturii se lucrează la un proiect de lege privind risipa alimentară şi modalităţile de donare din partea magazinelor. Documentul a fost discutat şi cu reprezentanţii soceităţii civile.

„Noi credem că este un proiect de lege foarte bun, care va impulsiona prevenirea risipei şi recuperarea produselor cu risc de a fi aruncate”, a subliniat Igor Belei, preşedintele misiunii sociale.

Luna trecută, o înregistrare cu un angajat al unui magazin din Capitală care a fost surprins în timp ce aruncă zeci de pâini la gunoi a scandalizat opinia publică şi a dus la autosesizarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. De la sfârşitul lunii iulie, când s-a lansat Banca de Alimente, au fost donate patru tone de alimente şi s-au pregătit în jur de două mii de porţii de mâncare.


Preluat de la: Publika.md