De asemenea, pe masa procurorilor se află un alt dosar cu peste 80 de inculpați. Ion Munteanu a mai precizat că odată cu evoluarea procedurilor penale a evoluat și modul în care sînt introduși banii în țară.
„Acești 56 vor fi selectați după anumite criterii sau conexitate între probe și vor fi separați în alte cauze penale mai mici cu număr mai mic de inculpați, inclusiv pentru a avea viteză instanța de judecată. Este absurd să ne închipuim că a să meargă în instanța de judecată o cauză în privința a 56 de inculpați. Putem afirma cu certitudine că sfîrșit în așa fel de cercetare judecătorească nu va exista”, a precizat Ion Munteanu.
Numărul atît de mare de învinuiți este justificat și de faptul că infracțiunea este încă în desfășurare, a precizat șeful Procuraturii Generale.
„Noi nu putem interveni pe o cauză minoră în momentul în care sau în privința unei persoane care are un rol minor cînd vedem că această persoană sau probele în raport cu această persoană duc spre o persoană care este mai importantă. În acest flagel sau în această schemă de finanțare de ilegală”, a mai declarat Munteanu.
În prezent, procurorii sistematizează probele pentru a fi legalizate pentru fiecare inculpat.
Ion Munteanu a mai explicat că modul în care sînt introduse ilicit resursele financiare în Republica Moldova au evoluat în același timp cu investigațiile oamenilor legii. Dacă l-a început banii erau aduși în genți, acum ei sînt tranzacționați electronic, inclusiv prin intermediul băncilor din regiunea transnistreană.
„Avem tranzacții care nu apar ca fiind suspecte, inclusiv apar în vizorul nostru tranzacții suspecte care au apartenență la finanțarea ilegală a activității ilegale politice pînă la urmă din țările Uniunii Europene”, a punctat procurorul general.
Potrivit Procuraturii, investigațiile pe dosarele de finanțare ilicită a partidelor politice continuă, cu zeci de percheziții și milioane de lei ridicați, iar responsabilii sînt adesea membri ai organizațiilor teritoriale afiliate partidelor, remunerați din surse ascunse pentru activități politice și de protest.
Preluat de la: Noi.md