Procurorii anticorupţie au cerut în instanţă mandate de arestare preventivă pe numele a trei suspecţi în dosarul de corupţie de la cimitirul „Sfântul Lazăr”, din cei şase reţinuţi acum două zile. Este vorba despre directorul insituţiei, Pavel Eni, adjunctul acestuia şi un alt angajat. Ședința de judecată are loc la Oficiul Ciocana al Judecătoriei Chișinău, iar magistraţii urmează să se expună în acest caz.
Directorul cimitirului a fost escortat de ofițerii CNA. El a refuzat să discute cu presa. Nu a vorbit cu jurnaliştii nici avocatul acestuia.
Ceilalţi trei bănuiţi în dosar vor fi cercetaţi în libertate, după ce au încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Directorul Cimitirului de pe strada Doina din Capitală, Pavel Eni, împreună cu alţi cinci angajaţi ai instituţiei, au fost reţinuţi de CNA marţi. Ei sunt suspectaţi că au pus la cale o schemă prin care ar fi pretins ilegal bani de la rudele răposaţilor pentru a li se oferi un loc de înhumare la cimitir sau pentru a rezerva un loc de veci.
Reţinerile au avut loc în urma a 22 de percheziţii. Centrul Naţional Anticorupţie a făcut publice imagini video cu angajaţii în timp ce ar percepe bani.
Citește și: Şase angajați ai cimitirului Sfântul Lazăr au fost reținuți de CNA. Cu ce se ocupau aceștia (VIDEO)
Preluat de la: Publika.md