Procuratura „lui Dodon” amenință opoziția! Maia Sandu „riscă” să fie chemată la PG unde i se vor cere explicații

 

Reprezentanții Procuraturii Generale susțin că nu au fost autorizate niciun fel de măsuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale (CC). În declarația publicată marți, 28 aprilie, aceștia menționează că au luat act de postările unor politicieni în acest sens, însă nu precizează la cine anume se referă. Reacția vine după ce, acum câteva zile, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu și deputatul PAS Sergiu Litvinenco au scris pe paginile lor de Facebook că în privința câtorva judecători ai Curții Constituționale ar fi realizate măsuri speciale de investigație.

„Procuratura Generală a luat act de recentele postări ale unor politicieni pe rețelele de socializare prin care semnalează pretinse măsuri speciale de investigații realizate în privința judecătorilor Curții Constituționale. Notăm că Procuratura nu a inițiat vreun proces penal, nu a autorizat și nu a intervenit către judecătorul de instrucție pentru a fi autorizate, conform competenței, careva masuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale. Totodată, din informațiile prezentate de MAI, SIS si CNA, nici aceste structuri nu au realizat astfel de măsuri”, se arată în declarație.

Mai mult, reprezentanții Procuraturii Generale menționează că autorilor postărilor li se va aduce la cunoștință ce riscă în cazul denunțurilor false și a calomnioase.
„Deoarece, până la moment, pe adresa instituției nu a parvenit vreo sesizare oficială în acest sens și pentru a clarifica situația, autorii acestor acuzații grave vor fi invitați la Procuratură pentru a prezenta dovezi în susținerea celor afirmate, nu înainte însă, de a li se explica, conform legii, despre răspunderea pe care o poartă în cazul denunțurilor false și calomnioase. Pe această cale, ținem să atragem atenția asupra necesității asumării resposabilității pentru veridicitatea informațiilor diseminate, precum și procedurilor prevăzute de legislație cu privire la modul de sesizare a organelor de drept despre săvârșirea infractiunilor, prezentare a probelor și verificare a lor”, au conchis reprezentanții instituției.

Reprezentanții Procuraturii Generale nu au precizat la care politicieni se referă. Precizăm că, acum câteva zile, liderul Partidului Acțiune și Solidarite, Maia Sandu, a scris pe pagina sa de Facebook că au primit informații de la organele de drept despre o „vânătoare împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale” și că s-ar încerca să se pună presiune pe judecători și pe membrii familiilor lor, „în încercarea de a impune o decizie convenabilă socialiștilor pe cazul împrumutului rusesc”.

Maia Sandu: Igor DODON și complicii lui au pornit o adevărată VÂNĂTOARE împotriva judecătorilor CCM

„Dodon a intrat în AGONIE?!” Deputat: Judecătorii Curții Constituționale SUNT URMĂRIȚI de structurile statului


Preluat de la: Timpul.md