Aprovizionarea cu apă potabilă, reparația fostului spital al Căii Ferate, construcția drumurilor, dar și susținerea agenților economici care au suferit în urma secetei și a înghețurilor. Acestea, potrivit președintelui raionului Ungheni, Ghenadie Mitriuc, sunt unele din cele mai mari probleme ale locuitorilor. Despre ele a discutat cu președintele țării, Igor Dodon, care a mers într-o vizită de lucru și s-a întâlnit cu mai mulți fermieri.
Seceta a afectat o parte din culturile agricole ale unei gospodării țărănești, condusă de Iurie Vrabie, care cultivă grâu, floarea-soarelui și porumb, fiecare pe o suprafață a câ̂te circa 750 de hectare. Șeful statului a discutat cu fermierul despre consecințele calamităților naturale.
Igor Dodon s-a întâlnit și cu Ivan Bulgac, a cărei întreprindere a semănat grâu, floarea-soarelui și porumb pe aproape 2000 de hectare și care mai are o livadă de mere, căpșune și o pepinieră. Despre problemele pe care le are a vorbit cu președintele și Nicanor Buzovoi, a cărei gospodărie agricolă este, la fel, specializată în cultivarea grâului, floarea-soarelui și porumb. Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a scris că le-a dat asigurări fermierilor că autoritățile vor veni, în cel mai scurt timp, cu inițiative concrete de ajutorare a agricultorilor.
La Ungheni, șeful statului s-a informat despre nivelul de dotare și măsurile pe care le-a întreprins spitalul raional pentru a combate răspândirea infecției cu noul coronavirus. În cadrul instituției, au fost testate la COVID-19 108 persoane, dintre care 41 au fost confirmate pozitiv. 27 de pacienți au fost tratați, iar doi au decedat. Acum, în secția COVID-19 se află 3 pacienți.
„Pandemia aceasta a scos la iveala mai multe probleme care sunt. Eu stiu ca problema de baza sunt cadrele, motivarea, să vină tineretul, să rămână specialiștii în sistem. De aceea și am venit cu inițiativa de dublare a salariilor. Probabil cunoașteți în acest an vom investi suplimentar un milliard și 200 milioane în echipamente „
Un grup de medici a primit Diploma de Onoare a Președintelui.
Preluat de la: Publika.md