Problemele de sănătate mintală raportate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani din Europa sunt în creştere, potrivit unui studiu publicat marţi de Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează DPA.
Studiul, condus de Health Behaviour in School-aged Children (HBSC), a analizat comportamentul social al şcolarilor care au 11, 13 şi respectiv 15 ani, dintr-un număr de 45 de ţări, a precizat OMS.
Potrivit studiului, bunăstarea mintală a adolescenţilor a înregistrat un declin în multe ţări în perioada 2014-2018.
Bunăstarea mintală se deteriorează pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, se mai arată în studiu, fetele fiind cele mai expuse riscului. Unul din patru adolescenţi a declarat că se simte neliniştit, irascibil, sau având probleme de somn cel puţin o dată pe săptămână, potrivit OMS.
”Faptul că un număr în creştere de băieţi şi fete de pe întreg teritoriul european reclamă probleme de sănătate mintală – depresie, nelinişte, irascibilitate – reprezintă o îngrijorare pentru noi toţi”, a spus Hans Henri P. Kluge, directorul biroului regional OMS pentru Europa.
Potrivit lui Kluge, un acces mai uşor la serviciile de sănătate mintală ar avea un triplu beneficiu ”în ceea ce priveşte avantajele de sănătate, sociale şi economice pentru adolescenţii din ziua de azi, adulţii de mâine şi generaţiile viitoare”.
Studiul, condus de HBSC şi de echipa care se ocupă de coordonarea acestuia de la Universitatea Glasgow din Scoţia, a colectat date de la peste 220.000 de copii cu vârstă şcolară din Europa şi Canada.
Într-o treime dintre ţări, numărul celor care se simt stresaţi din cauza temelor pentru şcoală a crescut. Mai mult de unul din 10 elevi a raportat că a fost victima hărţuirii online în cele două luni anterioare realizării studiului.
Preluat de la: Timpul.md