Proaspătul vicepremier pentru reintegrare Olga Cebotari a avut joi, 12 noiembrie, o întrevedere informală liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și adjunctul reprezentantului politic în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană din partea Tiraspolului, Alexandr Stețiuc.
Potrivit unui comunicat al Biroului pentru reintegrare, în cadrul întrevederii a fost trecută în revistă situația curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, subiectele de actualitate ce figurează pe agendă, dinamica recent înregistrată, dificultățile întâmpinate și perspectivele de impulsionare a procesului pentru a identifica soluții viabile.
Reprezentantul politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului a evidențiat deplina deschidere și existența unei voințe politice exprese întru a avansa dialogul în toate platformele de negocieri existente cu orientarea eforturilor spre soluționarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Preluat de la: Publika.md