Președintele PRO MOLDOVA, Andrian Candu, acuză conducerea Partidului Democrat că vrea să anuleze în mod abuziv înregistrarea formațiunii de opoziţie. Potrivit lui Candu, reprezentanții PDM au trimis mai multe cereri la Agenția Servicii Publice şi la Procuratura Generală.
PRO MOLDOVA susţine că liderul PDM Pavel Filip ar fi trimis o scrisoare Agenţiei Servicii Publice, în care arată că denumirea formaţiunii politice PRO MOLDOVA ar coincide cu numele mai multor entităţi juridice.
Mai mult, PDM invocă lipsa listei cu cel puțin patru mii de membri din jumătate din unitățile teritorial-administrative din țară. Președintele PRO MOLDOVA, Andrian Candu, dă asigurări că partidul pe care îl conduce a fost înregistrat cu respectarea tuturor cerinţelor legale. În aceste condiții, PRO MOLDOVA califică acțiunile PDM drept presiuni și se va adresa la organizațiile internaționale și ambasadele acreditate în țară pentru a le informa despre situația creată.
„Am fost conștienți de la bun început că PRO MOLDOVA va tulbura liniștea guvernării anti-populare. Cu diligență necesară am respectat întocmai procedurile legale pentru înregistrarea partidului. Foștii noștri colegi de la Partidul Democrat atât de josnic au ajuns deja că vor să folosească instrumentele administrative pe care le au la dispoziție pentru anularea înregistrării.”, a declarat Andrian Candu, președintele partidului PRO MOLDOVA.
Procuratura Generală confirmă solicitarea primită din partea PDM privind verificarea legalității înregistrării Partidului PRO MOLDOVA.
„În conformitate cu rigorile legii, adresarea este în proces de examinare, iar o decizie va fi luată în funcție de răspunsul Autorității Servicii Publice, opinia căreia a fost solicitată în calitate de autoritate abilitată cu astfel de împuterniciri”, se menționează în răspunsul oficial al Procuraturii.
Într-un comunicat de presă, PDM a anunţat că a dat în judecată Agenţia Servicii Publice pentru a anula decizia de înregistrare a formațiuni „Pro Moldova”, despre care susţine că ar fi fost făcută cu încălcarea legii. Aşteptăm un răspuns şi la solicitarea adresată Agenției Servicii Publice cu privire la solicitările PDM. Formațiunea PRO MOLDOVA a fost înregistrată de Agenția Servicii Publice în 18 iunie 2020.
Preluat de la: Publika.md