Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4371 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,191 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,095 miliarde lei.
Din 4371 beneficiari, 3065 sunt familii, iar 1306 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 649 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1704 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 354 – în cadrul programului Prima Casă 4.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,02 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 594,79 mii lei.
Din numărul total de locuințe procurate, 4093 sunt amplasate în zonele urbane, iar 278 – în zonele rurale. 4032 locuințe procurate sunt apartamente, iar 339 – case de locuit individuale.
Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.
Preluat de la: Publika.md