„Multe familii au fost separate la îmbarcare, femeile și copiii au fost despărțite de soți și tați, iar o parte dintre ei nu s-au regăsit niciodată. Aproximativ 30-40 de mii de persoane au fost deportate din Basarabia în iunie 1941.
După război, sovieticii au continuat deportările și au încercat să ne ia tradițiile, valorile și credința. Au închis biserici și mănăstiri, transformându-le în grajduri, cluburi sportive sau spitale pentru alienați, iar bunurile oamenilor au fost confiscate pe nedrept.
Tragedia deportărilor e tragedia poporului nostru – nu o vom uita niciodată. Avem datoria să păstrăm vie memoria nedreptății prin care au trecut bunicii și străbunicii noștri. Să le onorăm demnitatea umană, care i-a ajutat să țină minte cine sunt și de unde se trag, chiar și în condiții inumane, la capătul lumii. Să reținem lecția trecutului, respingând ferm orice impulsuri totalitare pe pământul nostru, și să educăm generația tânără în spiritul libertății și democrației, care îi vor pregăti pentru o viață în pace și prosperitate, în Moldova Europeană, parte a lumii libere. Astfel, vom respecta și vom onora sacrificiul străbunilor, dar și vom asigura copiilor Moldovei un viitor în care ei nu vor fi scoși din case, urcați în trenuri de vite și deportați pentru simplul fapt că își duc onest traiul în casa și țara lor”, a scris Maia Sandu.
Preluat de la: Unimedia.info