Acest plan de acțiuni întitulat generic „Cum să devină Moldova prosperă, iar moldovenii – fericiți”, este cartea de căpătîi a Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, care dorește să reunească, în baza tezelor și soluțiilor enunțate pentru diverse domenii, cît mai mulți profesioniști, care sînt gata nu doar cu entuziasmul, dar și cu fapte concrete, să-și asume responsabilitatea pentru schimbări.
Schimbări, care înseamnă traiul acasă, locuri de muncă bine plătite, acces la o educație eficientă; sate, care să prindă din nou viață și oameni, care să uite de calea pribegiei și care să se statornicească acasă.
Or, realitatea de astăzi a Moldovei este exact inversă, fapt reflectat simbolic și într-un spot video, prezentat participanților la eveniment. Imaginile au arătat o țară cu sate care rămîn fără oameni; țară agrară, care are cîmpuri neprelucrate și o țară cu domenii-cheie în declin: medicină, educație, justiție, economie.
În ceea ce privește economia, „Strategia de dezvoltare a Republicii Moldova”, conține prevederi concrete pentru redresarea acesteia și pentru eradicarea celui mai mare flagel, care erodează un stat – sărăcia.
„La începutul anilor '90, a fost o perioadă sălbatică, cu multe greșeli administrative și economice. Eram un stat, care nu prea înțelegea ce trebuie de făcut, era un alt regim de guvernare – liderii țării, foștii conducători ai Partidului Comunist, scriitori, poeți, se descurcau slab cu provocările momentului în situația de trecere de la comunism la capitalism. Din aceste motive, totul hotărau consultanții din exterior, sub îndrumare cărora au fost făcute unele reforme care au distrus economia și societatea, printre care reforma monetară, privatizarea și Programul Pămînt.
Apoi a urmat o perioadă în care am pierdut o mare parte a populației, au fost rupte familiile, deoarece părinții au plecat peste hotare pentru a hrăni copiii lor și a le garanta studii. Din nou generația mai în vîrstă se gîndește la tineri și se autojertfesc {…}.
Dar cel mai grav s-a întîmplat în domeniul politic – aici lucrurile au degradat. Au fost diferite regimuri, fie orientate spre Est, fie orientate spre Vest și ele nu se deosebesc cu nimic. Ele umblă pe la partenerii de dezvoltare și cerșesc bani sau alte beneficii. Toată activitatea politică se rezumă la a cere bani cu împrumut {…}.
Dar asta a fost pînă în anul 2025. Azi, întărim bazele unui partid care sperăm, ca va guverna Republica Moldova pentru următorii 100 de ani. Ca oricare idee nouă, ea este inițial privită ca o naivitate a unui visător, dar cu trecerea timpului fiecare va înțelege că a fost norocosul de a fi prezent azi, la acest nou început.
De ce noi avem încrederea că va fi la guvernare Partidul Alianța „MOLDOVENII”? Deoarece, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, noi ne-am adunat pentru că avem ideologie și ea este valabilă pe 100 de ani înainte. Noi ne-am adunat în jurul unui concept de dezvoltare a țării, cu un set de recomandări și pentru viitoarele generații de politicieni naționali {…}.
Noi am adoptat o idelogie, care a fost crescută mii de ani de moldoveni. Ea este moștenită inconștient de fiecare dintre noi. Atitudinea noastră față de fiecare parte a vieții din Republica Moldova este descrisă detaliat în trei cărți ele înglobează tot – economie, sistemul financiar, ecologia, restabilirea apelor, agricultură, dezvoltarea provincielor, reintegrarea țării, politici de tineret, cultură și multe alte domenii.
Conform studiului IMAS – noi vedem că 52% dintre moldoveni acceptă această idelogie chiar în ziua de azi și, deoarece suntem majoritatea – înseamnă că putem da startul schimbărilor spre bine din țară. Este o cifră care a crescut foarte mult în ultimii ani și ne bucură faptul că suntem deja copți pentru schimbări. Avînd o strategie acceptată de populație la nivel de subconștient – este mai ușor să mergi înainte. De asta ne va reuși – deoarece noi nu trebuie să improvizăm – pentru noi este clar ce iubesc moldovenii, ce acceptă moldovenii și ce vor să facă moldovenii. Iar un politician poate doar să grăbească acest proces.
„În timpul URSS, fiind șef al unei întreprinderi de stat, forțat de numeroase interdicții, eu și mulți alții ca mine, am salutat cu mare entuziasm schimbările care au început în URSS la sfirșitul anilor 80. Pe atunci eram liberali și salutam cu lacrimi în ochi reformele, libertatea și, cum ni se părea nouă, democrația. Priveam spre Occident cu mari speranțe, acceptam toate reformele pe care ni le propuneau consultanții străini. Astfel, Moldova, complet nechibzuit, a introdus foarte repede leul liber convertibil, ca urmare piața noastră s-a umplut imadiat cu produse alimentare și bunuri de larg consum străin.
În același timp, pentru mărfurile moldovenești s-au închis multe piețe tradiționale, iar industria, împovărată de împrumuturile mari în cupoane, convertite în lei la sute de procente anual, a început să moară rapid. Ce era de făcut? Iarăși consultanții străini ne-au venit în ajutor și au propus privatizarea, care trebuia implementată rapid. Simțim roadele acestei privatizări chiar și peste 30 de ani de la implementarea ei. Astăzi, nu avem nici uzina de tractoare, nici fabrica de televizoare, nici producerea mașinilor de spălat și a frigiderelor, nici cea a instalațiilor de iluminat, nici cea a echipamentelor pentru industria alimentară, nici industrie electronică și multe alte lucruri care au existat, dar au dispărut. Multe complexe zootehnice și de creștere a păsărilor, fabrici de conserve, fabrici de lactate, fabrici de furaje și alte întreprinderi din industria prelucrătoare au fost distruse.
În paralel, au apărut probleme în agricultură. Dar din nou consultanții străini au venit în ajutor, au adus un grant, pe care tot ei și l-au însușit și au propus programul „Pămînt” pentru privatizarea proprietății colhozurilor și sovhozurilor. Drept urmare, au trecut 30 de ani, dar agricultura încă nu-și poate reveni după această „reformă”. Oamenii nu au unde să muncească și pleacă!
Am adus doar unele exemple de consultări externe, a căror aplicare de către guvernele moldovenești a dus la o situație catastrofală în țară. Ar fi trebuit să fim precauți și să ne întrebăm: dar poate consultanții care vin la noi nu sînt cei mai profesioniști sau poate politicienii aleși nu de moldoveni și instituțiile financiare internaționale nu au interesul ca noi să prosperăm?
Așa-numitele guverne democratice au avut un succes deosebit în reformele inițiate de străini în perioada din 2009 pînă în prezent. În această perioadă a fost realizată de mai multe ori reforma justiției, au fost aduse modificări la Legea privind Banca Națională a Moldovei, conform căreia sarcina principală a Băncii Naționale este doar controlul prețurilor. Vedem cu toții cît de bine a făcut față principala noastră bancă acestei sarcini – Moldova a devenit cea mai scumpă țară din regiune. În această perioadă, cetățenii străini de la Curtea Constituțională și-au șters picioarele de Constituția Republicii Moldova de mai multe ori, modificînd Legile și Constituția conform propriilor interpretări.
În ciuda consultărilor continue cu străinii, suntem cea mai săracă țară din Europa și continuăm să consolidăm această poziție. Totuși, să ne întrebăm: Sunt străinii de vină pentru toate? Nu sunt corupția, incompetența politicienilor și lipsa lor de dragoste pentru țară și popor principalul motiv al acestei situații?{…}”.
„Ani la rînd am așteptat ca cineva să se gîndească la moldoveni. Am sperat că problemele noastre le vor rezolva consultanții externi, partenerii străini sau fundațiile de caritate. Dar timpul a pus totul la locul său: nimeni, în afară de noi înșine, nu ne va apăra interesele. Acum, cînd avem o strategie clară, pe care o vom pune în aplicare după victoria în alegeri, este extrem de important să ajungem la o înțelegere comună: ce trebuie să facem pentru a cîștiga.
De aceea, vreau să vorbesc nu despre slogane, dar despre acțiuni concrete pe care trebuie să le întreprindem pentru a obține rezultate pe 28 septembrie. Echipa noastră este o alianță de oameni care nu doar constată probleme, dar propun soluții reale. Pentru realizarea Strategiei, trebuie să depășim pragul electoral la viitoarele alegeri parlamentare, să intrăm în componența coaliției care va forma guvernul și să asigurăm prezența în cadrul acesteia a unor specialiști eficienți și independenți, capabili să pună în aplicare Strategia.
În prima etapă, ne propunem să-i unim pe moldovenii, cărora le pasă de viitorul țării într-o alianță puternică, capabilă să obțină mult mai mult de 5% din voturi la alegerile din septembrie. Să-i unim nu în jurul unor lideri, „balaboli” și profeți mincinoși, dat în jurul unui program clar de acțiuni care rezolvă problemele concrete ale oamenilor.
Începînd cu 30 iulie, vom lansa o serie de mese rotunde naționale. Pentru fiecare bloc al Strategiei, vom organiza dezbateri publice pentru a elabora, împreună cu cetățenii, un program de implementare a acesteia. Scopul nostru este să devenim un instrument eficient în mîinile moldovenilor pentru transformarea țării. Să redăm oamenilor posibilitatea de a influența propriul viitor.
De aceea, în etapa a doua intenționăm să invităm cetățenii să participe nu numai la elaborarea programului, dar și la alegerea candidaților pe care îi vom propune pentru funcțiile ministeriale în viitoarea coaliție. Moldovenii sînt cei care trebuie să stabilească componența Guvernul. Mai mult decît atît, fiecare cetățean trebuie să știe ce va face forța politică pentru care votează, de la prima pînă la ultima zi de activitate în Parlament.
De aici rezultă cea de-a treia etapă: începînd cu 1 septembrie și pînă pe 26 septembrie, vom prezenta zilnic cîte un proiect de lege, care vor constitui un set de măsuri prioritare, extrem de necesare pentru a opri degradarea și pentru a începe modernizarea țării și care vor deveni condițiile participării noastre în coaliție. Acesta va fi contractul nostru deschis și concret cu alegătorii.
Toți cei care ne vor susține, vor ști exact ce legi va adopta următorul parlament în cazul victoriei Alianței „MOLDOVENII” și cum acest lucru se va reflecta asupra vieții lor.
Participanții la eveniment au avut posibilitate să adreseze întrebări la subiecte stringente, cum ar fi, bunăoară: scindarea care are loc în rîndul unor preoți; diferendul transnitrean și soluționarea acestuia în opinia Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”.
„Noi condamnăm orice fel de imixtiune a politicului, dar și din afara țării, în ceea ce privește religia. În primul rînd, e nevoie de unitate, respect, dacă vom respecta asemenea valori, vom reuși rezolvarea problemelor, care sînt fără a genera altele noi. În ceea ce privește aplicarea principiului integrității teritoriale, în primul rînd, acesta presupune existența frontierelor recunoscute pe plan internațional. Dacă nu există această bază, atunci însuși principiul încetează să funcționeze. Integritatea teritorială a statului este asigurată de unitatea sistemului puterii de stat. Unitatea puterii de stat este asigurată și garantată de Constituție, care definește spațiul teritorial politic și juridic unitar al țării, principiile sistemului autorităților de stat, centrale și locale, care conferă statului forma unei entități integrale”, au menționat reprezentanții conducerii Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”.
Cei prezenți în sală au apreciat profesionalismul echipei formațiunii și viziunile lor concrete pe filiera dezvoltării țării.
„Noi, moldovenii, avem forța de a ne uni în jurul acestei idei de transformare a țării, de modernizare și consolidare. Salut această echipă, care are curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a merge cu un plan concret înainte pentru a face Moldova din nou prosperă, o țară demnă. Aveam nevoie de o astfel de forță politică, care să ne pună în prim-plan pe noi, MOLDOVENII, și puterea noastră de a schimba în bine lucrurile”, a menționat avocatul și juristul Pavel Midrigan.
„Îmi place acest curaj, pe care îl au membrii acestei echipe. Și-mi place rîvna lor de a ridica economia, de a face viața moldovenilor ușoară. Se vede respectul lor pentru țară, pentru cetățean”, a menționat și economista Galina Șelari.
„Le urez succes, este lăudabilă această zvîcnire de a veni nu doar cu vorbe, dar și cu fapte și cu pași concreți pentru a ridica Moldova”, a apreciat și jurnalista Natalia Uzun.
Summitul Moldovenii, evenimentul politic de anvergură organizat de Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII”, a punctat voința fermă a acestei formațiuni de a merge curajos în scrutinul din toamnă cu tăria fermă de a accede în noul Parlament și de a fi și de acolo mai aproape de cetățenii Republicii Moldova.
Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova a început ieri, 20 iulie 2025 și se va încheia pe 19 august 2025.
Preluat de la: Noi.md